remus sfu: ca lumea e paralela cu realitatea iar coruptie e peste tot remus sfu: dar totusi eu ma intreb cum e sa-mi sugi pula
In loc de poezie
Ok. Inteleg. E o lume trista. Ok. Inteleg. E o lume euforica. Ok. Inteleg. De la politica la dragoste. Ok. Inteleg. De la tragic la retorica. Ok. Inteleg. Stratul de ozon o duce cam greu. Ok. Inteleg. Padurea e amintirea plamanilor. Ok. Inteleg. Soarele ne decapiteaza. E cancer. Ok. Intelg. Ceea ce nu intelegi tu. Ok. Inteleg. Masinilie nu ar trebui sa existe. Ok. Inteleg. Am poze cu tine pe WC(linisteeeeeeeee). Ok. Inteleg. Norii tin loc de curcubeu. MIHNEA: da MIHNEA: inainte,inapoi,se ineaca tipa MIHNEA: scuipa MIHNEA: ... vb lu mtache macelaru MIHNEA: mancatu asta nu e asa simplu pe cum pare Ok. Inteleg. Tigarile sunt cavouri minuscule. Ok. Inteleg. A murit un cimpanzeu de foame. Ok. Inteleg. Te doare capul si iti tot cauti capsula. O intrebare? Cum e sa-mi sugi pula?
-a nu se socoti ca celelalte lirici- ----- pace remus si ghita pentru idee---
Lumină neagră abdică lumina varului pulmonar. Actori schiţaţi într-o piesă dementalizată de un singur fan hoinar. Embrioni amestecaţi în canale sângerii pătează frumosul, Iar cretă cenuşie ale oaselor degetelor transfigurează mirosul.
Efecte ale prezentului. Efecte ale timpului. Efecte efectiv efemere, Eficiente totuşi în trăiri mizere.
Apus Până la ziuă, Fumul bate-n piuă, Fumul ca intrus.
E, şi uite cum noi tot aici rămânem. E, şi uite cum în loc să zâmbim, râdem. E, şi uite cum scriitorul ne-obligă să ştim, Să simţim un rezervor agnostic, ce a fost creştin.
Izbucneşte, şi scrâşneşte, şi ciupeşte, şi vesteşte, Că un creştet ce tot creşte şi cerşeşte, se hlinzeşte, Că dinţi crăpaţi şi sângerii, groteşti şi lepros murdar, Actualmente atenuează un demiurg alb, ereditar.
Şi ţipă fausitan până când soarele o să urce, Şi ridică respectul mediocru până la paroxism, Şi aleargă, şi fugi pentru că cerul ăsta curge, Şi ai totuşi răbdarea să te-ajung, alienat marxism.
Acum pune rădăcinile acolo. Te duci până afară, şi dezgropi viii din morţi, Şi trezeşti toţi câinii de la porţi, Să latre hispanic tragedia sadică, Şi să-nţepe cu colţii bara scheletic de tiranică, Şi să ucidă cu sânge fierbinte, ajuns la o mie de grade. -Ăsta-i caz de sinucidere- Caz în care te visezi înotând în cenuşa lui Socrate, Şi taci. Atât trebuie să faci. Să taci, şi totuşi să-ţi ţipi sinapsele, Până când fanta sinaptică o să ţipe şi ea, Şi o să iasă din tine, Creând o nouă specie, aiurind mii de enzime, Şi-o să suprime Terra Fără să ne dăm seama, Precum se-ntălnesc vârcolacul şi pantera. Poezia asta sumbră o să rămână Biblie. Am să fiu copia infidelă a lui Nostradamus Într-un tablou cariat, plângând sinele ca Stradivarius, Şi uite de unde siguranţa că nu am să mor niciodată, Pentru că fantele sinaptice nu or să vrea, nu or să poată, Să-şi amintească de Nice, de Marley, de tine, Să-şi amintească cine-a răguşit prin luptele dintre coline, Şi cine avea să fie un sicriu divorţat, Şi cine a privit forţarea, şi cine-n privire s-a forţat. Toate acestea vor călăuzi clepsidra, În timp ce, scufundat într-o imagine ca vidra, Voi fi atât de viu printre fante sinaptice, Încât existenţa voastră-i atât de discuabilă Precum disfuncţii sintactice.
Şi uite că şi prin rândul ăsta demonstrez că nu am să mor. Şi uite că şi prin rândul ăsta. Şi prin ăsta. La fel şi ăsta. Şi ăsta.
Radio: Creaturi hilar de hidos de haioase ca hiene haine Detonează cutiile carniene Asuprind popoare întregi. -Sunet distorsionat- -Stop-
Ajuns în momentul pe care poţi să-l vezi, “Cititorule”, tu chiar crezi Că dau o unghie din zece Pentru timpul ce va trece, Şi pentru sufletul tău rece?
El bate la uşă. Modest, dar viu precum o căpuşă. Te întreabă ce mai faci? Tu taci. Nu îţ place ce vezi? Ce vezi? Ce cercetezi tu acolo? Pe mine cumva? Eu nu sunt aici. Jur. Pe cuvânt. Nu sunt om. N-ai nevoie de mine. Nu am să plec de-aici. Aşa că pleacă de-aici.
Nu exist.
Înţelege-mă. Caută altundeva. Totul e camuflare împotriva... Distrugerii. Eu am plecat, Şi ţi-am lăsat un bilet de adio, Şi nu mă mai întorc Aici. Pa.
Şi aşa...Faust a plecat speriat.
E vreun gând bun ascuns în vreun bine care să ştie cum dracului se trăieşte pe aici?
Schimbând aspectul, Schimbând starea, Schimbând respectul, Schimbând uitarea, Schimbând binele, Schimbând percepţia, Schimbând sinele, Schimbând disecţia, Schimbând sunete, Schimbând priviri, Schimbând tunete, Schimbând striviri, Schimbând timpul, Pentru că strigăm stricaţi de stromă că suferim de cancer! Schimbând filmul, Pentru că fulgerele trans-pulmonare ne fac să uităm de ulcer. Schimbând totul, Schimbând robotul, Schimbăm doar repere, Pentru că plutim precum substanţe acvifere. Pentru că plutim, Şi doar păsările mai ştiu cum se iubeşte. Tu?
Intră. Nu se opreşte. Şi nici nu iese. Rămâne acolo, şi nu pleacă, Precum o placă Cu muzica rotindu-se, ca un visător într-o baracă. Intră. Nu se opreşte. Şi nici nu iese.
Accelerează rumorile până la un embargou arhaic. Letargic, dar psihanalitic tropăie cu visele în noi, Iarăşi în noi doi - mi-am refuzat totuşi că o să pierd gânduri- Şi eliberează o forţă net egală, Şi aruncă veninul în ce-a fost.
Fumul invadează creierii Până la extrem. Iar eu, singur, inventez o cale, Inventez o autostradă, Cu infinite sensuri, La care mai adaug o cărare, Iar cu mintea nerăbdătoare, Merg iuţind impasul, Pe cărarea muribundă, În care al meu spirit se afundă, Şi ajung la ieşire, Un punct din care ies fire, Şi m-agăţ de una dintre ele, Şi sar în abis. Sar fără să vreau în vis, Şi acolo rămân, Până tu, cel din mine, o să cazi, Ieri, acum un an, peste un an sau azi. Acum joacă-te. Joacă-te cu mine. Şi lasă viorile în pace.
Pace pentru urmatoarea melodie:)) ah de ce n-am zece vieti sa te trag in piept natura
E un proces eclectic, Bazat pe un sentiment epileptic, Salivar ca un schimb septic, Modificat de-un paradox sceptic.
Eu am avut doi lupi în mine. Numai că la un moment dat Au elucubrat Că nu se iubesc, Şi s-au mâncat, Unul pe altul.
Momentan e un vid gol. Un zero apus de la oligopol la monopol. Aştept să intre un lup alb şi altfel, Ulterior, alt lup să vină, Şi să se ţină precum indieni Într-un ritual uscat ca reptilieni, Şi să fie amândoi vegetarieni, Să nu se mai mănânce. Nu vreau ca nimeni să piardă, Nu vreau ca nimeni să se stingă precum o apă fiartă. Vreau doar să se privească, Pentru că nu dansăm împreună cu ochii lor, Ci doar ei se privesc, Pentru că niciodată nu vieţuim, Ci doar supravieţuim sau subvieţuim.
Oglinda ne minte pe amândoi. Norii ne mint întruna. Tu ne minţi pe noi. La fel minte şi luna.
Am căzut. Ştiu că am căzut. Şi nici măcar nu am căzut în picioare. M-am târâit cu sângele ţâşnind din vene, Şi am tot căutat o groapă, Plină cu apă, Ca să ne spălăm amândoi, Doar noi doi… Doar noi… Eu împreună cu tine, În aceeaşi groapă, Pe care scriitorul o tot sapă, Şi o sapă, Şi o sapă, Şi nu se mai opreşte...
M-am târât umed şi murdar spre gleznele tale, Cu scriitorul trăgând de mine să mă-ntorc, Dar am tras, l-am scuipat, şi l-am şters cu petale, Şi-am ţipat. Crede-mă am ţipat. Nici rima perfidă nu mi-a făcut cu ochiul, Dar eu tot m-am târât, Însă, culmea, eu zâmbeam. Zâmbeam şi chiar credeam Că pot râde în timp ce mor, Că pot înota în timp ce zbor, Că pot dormi în timp ce tu Îmi spui că totuşi nu, Că totuşi...că totuşi eu nu mă târăsc. Mă pui să mă uit în oglindă, Şi eu văd cum îmi iese sânge din picioare, Şi văd chiar cum doare, Şi cum plâng de durere, Dar de fapt râd, Şi tu vezi Cum crezi Că eu de fapt nu mor, Că de fapt înot şi nu zbor, Dar eu ating constelaţii, Dar eu zbor peste mii de oameni, Zbor peste voi, Zbor peste noi, Şi tu tot îmi zici că nu, Că nu mai am niciun atu, Că sunt un actor ieftin şi prost, Că sunt profunzimea unui vis anost Ce a fost, Ce nu mai e, Ce nu mai respiră, Ce nu ne mai vrea.
Şi spunându-mi că respir doar osândă, Scriitorul ne-a privit şi-a început să râdă.
Sunt durerea stomacală, perpetuă şi abisală, Sunt negrul din spatele albului, continuitatea inconstantului, Sunt focul ce se scurge, veninul şarpelui ce fuge, Sunt izolarea zeului, un musafir al eului, Sunt dispoziţia proastă a unei dame de companie, Sunt nebunia colecţionarului de cadavre în plină manie, Sunt frustrarea unui nimeni vestit ce colcăie ardoarea, Sunt punctul de după linie, strâns legat de ea cu funie, Sunt cicatricea unui război, murdar şi grav ca un oboi, Sunt lacrimile metamorfozate în strigăte dure interiorizate, Sunt cearcănele unei nopţi lungi, efemerizate de “atunci!”, Sunt apa, sunt sub ea subapa, iar peste ea trapa, Sunt sapa ultimului om ce-şi îngrijeşte iapa, te poate frapa, Sau nu, Sunt sunetul naşterii, sunetul fricii, Sunt sunetul cunoaşterii, sunet al multor litigii, Sunt sunet rupt al verigii, sunetul confuziei, Sunt sunetul iluziei, sunet al deziluziei, Sunt sunetul infuziei, sunet al transfuziei, Sunt ceea ce sunt, totodată ce-am fost, Sunt ceea ce voi fi, sunt tot, dar fără de rost, Sunt ceea ce vreţi voi, sunt ceea ce vreau eu, Sunt al purgatoriului făţarnic ultim antreu, Sunt ultima uşă, sunt ultimul pas Spre colţii unui rechin turbat fără de glas, Sunt ultima condiţie, sunt ultima scăpare de inaniţie, Sunt poezia brută, poezie nemuritoare, dar scurtă, Sunt lirică veche, euforic ca urechelniţa păşind spre ureche, Sunt esenţă nouă, exagerat ca floarea de colţ îmbibată în rouă, Sunt mult prea în spate pentru a ieşi în faţă, Sunt raţional prea spiritual, ca să-mi spun “Învaţă!”, Sunt ultimele secunde ale Big Bang-ului, Sunt şocat, dar surprins plăcut de evoluţia prezentului, Sunt nebunia circului amestecată cu magie, Sunt genialitatea unui scenariu al secolului rămas fără regie, Sunt piatră de râu, nemişcată, frecată de apă, dar cu ura-n frâu, Sunt raiul drogului, până la urmă el intră-n mine, şi ajunge sus, Sunt lumina magmatică a unui fumegând apus, Sunt ceea ce simţi, în spatele a ceea ce vezi, Sunt ceea ce minţi, în faţa a ceea ce crezi, Sunt periculos de inofensiv, şi inofensiv de periculos, Sunt haios de dramatic, şi dramatic de haios, Sunt nenumăratele puncte şi puncte şi puncte după “Adio!”.. Sunt totodată şi punctele de dinainte... Sunt şi cuvântul de sine stătător. Sunt real. Sunt actor. Sunt abis. Sunt covor. Sunt taur. Sunt toreador. Sunt eu. Sunt trăiesc. Sunt mor. Sunt otrava. Sunt antidotul.
Inutil să-ncepi să plângi lacrimi prefăcute. Inutil să-ncepi să frângi patimi refăcute Din istoria unor dureri alveolare Produse de momente când simţi că sufletul doare.
Păşim speriaţi canale încrustate cu flori. Păşim feerici tunele la mijloc de zori. Păşim nori bruni cu bocanci murdari, Mult prea mari şi visători precum ochi avari.
Ţi-aş spune că te-am iubit şi am incetat simt. Ţi-aş spune că mă înec, dar fără să vreau sar. Ţi-aş spune că mă scufund tragic într-un shot de absinth. Ţi-aş spune că-i inutil să-ncerci să mă schimbi, ca un perete-un var.
Fugi.Fugi.Fugi.Fugi departe. Încearcă să nu încurci gânduri moarte. Încearcă vietnamezi negrii să nu inventezi, Într-o minte verzuie derglată de neuroni verzi.
Acum stai... Respiră... Taci... Bea ceva... Bate-ţi un cui în piept... Repetăţi trecutul... Şi Fugi!
Univers să despart în două lumi legate, Ecou transportând prin ele. Univers să pictez pe coli aruncate, Ecou ţipând simţiri rebele.
Paradox brut. Paradox stelificat.
Univers să scriu din trahee până-n măduvă, Ecou sângerând nimic. Univers brun-roşcat din constelaţii până-n viduri, Ecou rămânând ecou.
Cam aproximativul acest Aş încerca în mod grotesc Să fiu Să încerc Să scriu, Să trăiesc Să ştiu, Să fumez Să uit Să te iubesc. Cam aproximativul acest Aş încerca în mod grotesc.
Ultima dorinţă ca fiinţă o să fie să fugim, O să urlăm ca demenţii decepţii, o să ne dorim Să scăpăm, să săpăm o fântână păgână, Să stăm o săptămână în ea; o mănăstire bătrână Va călăuzi un ultim sunet, disperat fiind, Clopotele vor ţipa din toţi rărunchii pe toţi unchii murind. Cu degetele pe trăgaci-Tragi!-dacă ai sângele pe foaie. Ultimul fulger, Ultimul înger, Ultima ploaie.
O bătrână infantilă cu objrajii blajini, dar nu prea, Îşi varsă tot Tantarasul ţipând, ar cam vrea Să poată oprii totul, dar nebunia asta sumbră Chiar şi demonii schematici din mănăstire îi alungă.
Niciun sacerdot nu poate opri focul. E sanctuar al lacrimilor, în care şobolani îşi găsesc locul …
Valuri-Valuri imperiale acaparează malurile, Săgeţi-Săgeţi regale acţionează zarurile Destinului, în încercarea uciderii festinului; Vals al rozelor triste – Vals al clandestinului.
Şi Ţipă-n pripă dacă te ţine pancreasul, Şi Plânge, înfrânge încet necazul, Şi Iubeşte fireşte în creştet glasul, Ăsta-i sfârşitul lumii-se cam scufundă vasul…
A fost un ultim zâmbet şters şi trist, A fost un ultim semn al unui autostopist Către cer. El mai cere un pic de milă… De sub un copac, o ultimă copilă Se uită-n văzduh, dându-şi ultimul duh, Ţipând şi vrând să scape de-acei mii de Iuhmani, Care în ani Au scufundat tărâmul in cranii, Formând puzzle mov prin noroiul roşu, Un jidan beat cântă mazel tov. E ultim reproşul Din partea zeilor coborâţi pe Pământ. Ăsta-i sfârşitul lumii, purtaţi-vă bland.
Şi Ţipă-n pripă dacă te ţine pancreasul, Şi Plânge, înfrânge încet necazul, Şi Iubeşte fireşte în creştet glasul, Ăsta-i sfârşitul lumii-se cam scufundă vasul…
Sunt 30 mai. ---Cine tipa? Frustrarea. Sunt geaman. ---Cine plange?Frustrarea. Sunt fericit. ---Cine rade?Frustrarea. Sunt acel cuvant pe care il cauti pe fundul unei fantani jegoase de pe coasta unui munte siberian. ---Cine exista?Frustrarea. Sunt alchimia pe care nu o cred. ---Cine intreaba? Frrustrarea. Sunt geaman. ---Intrebari?
Suge primul cui care iti e la indemana... Fute prima curva care iti rumega realitatea... Bea prima sticla care care tipa la tine de-o saptamana... Noi doi ne vedem joi si probabil te voi tine de mana...
Dar sa nu astepti universul: Spiritul se intoarce. Eu il astept. Paroxismul ma complace.
E ca atunci Când împungi Când reuşeşti Să spui că greşeşti Necuvinte filtrate prin minte Le spui tu sfinte... Îţi şoptesc adevăr când suflet minte.
E ca atunci când sătul de pauză Cauţi prin greşeli o singură cauză, Când te lauzi mă...şi n-ai niciun criteriu Îngustându-ţi silaba ca un nenorocit de heliu.
Realizezi secundar, sistezi imaginar Că scânteia s-a stins, tu mai forţezi în zadar, Ca un zar care pare-al dracu de plin, Dar e gol pe toate feţele ca un asiatic mim.
Nu ştiu ce pula mea e durerea!!! Şi-am gustat zilnic scârbavnic plăcerea… E ca momentul când pixul se-aruncă-n mână, După luni goale de căcat. Vânăta vână Pulsează cortexului cortul rozelor amorfe. De ce mă priveşti urât ca versul la strofe? O, felicitări! Recitări plăcute-n raiul oficial; Neoficial scurgem plasma într-un pământ provincial.
Omagial cântec pentru oameni supăraţi. Oameni sparţi. Oameni cuminţi. Siamezi nefraţi, Înfrăţiţi cu libertatea constrânsă de nevoi. Cinci sute de milioane de preziceri pe-aproape două foi.
NOI- adică eu cu mine- ştim universul. L-am descoperit cu cuiul şi versul. Dresul virtual tras pe vise neclare Ne-a anunţat de mult că totuşi viaţa doare.
O stare dată de fiinţele hilar de neclare Tulbură o poluare-nfloritoare, Neştiutoare încă să alunge ura din piept, Ca un soldat britanic labagiu ce tot stă drept.
Soldăţei thailandezi dansează pe creier, Simt cerebelul atins de vioara unui greier, Râsul se lipeşte singur pe chipul devastat De pete pitoreşti-murdare; Picasso le-a desenat.
Râd haotic, râd draconic, Râd toţi demonii de mine. Plâng encriptic, plâng platonic, Plâng şi nu mă pot abţine.
Frigul taie brusc gratiile subconştientului, Şi atacă virulent toate oasele orientului Îndepărtat din propriul corp, ce era cuprins de foc, Acum ţurţuri reci atârnă, simt cum corpul meu e-un troc
Al stărilor de spirit scoase parcă din alt Univers finit şi şters. Ţurţurele-i prea înalt Pentru grăuntele de suflet ce stă să explodeze. Demonul iese, demonul intră, demonul vrea să delireze.
Mă dezbracă de haine, mă zgârie cu colţii Mai mari decât corpul meu tratat doar de hoţii Instinctelor mele, primare si pure. Demon mă violează psihic şi-n ture.
Mi-apucă bucala cavitate cu ghearele, Buzele-mi sunt rupte; sânge. Îşi cheamă fiarele, Îmi sunt rupţi şi pomeţii, iar timpul îngheaţă, Când demonii-şi fac loc în al meu ego prin faţă.
Organele le simt; în reluare ce-i drept. Sânge şuvoi iese, simt dureri dinspre rect, Privesc şocat spatele-mi, şi-ncerc să-mi revin, Dar leşin. Din anus demonul iese c-o sticlă de vin.
Se uită-n ochii mei, plini de sânge şi ei, Şi-mi recită beat criţă poezii cu zmei. Se întoarce brusc să îşi vomite amarul, Îi i-au sticla din mână, şi sparg in cioburi finalul.
Mort. Inspir. Viu. Expir.
A doua zi mă trezesc pe-un pat alb de spital, C-o perfuzie-n mâna stângă. O scot, dar e vital Tot procesul de vindecare, de-a ieşi din hipnoză. Demonul beat de fapt a fost o fatală supradoză.
Repede. Mai repede. Şi mai repede. Nirvana. Opreşte-te. Te rog opreşte-te. Opreşte-te. Ştia doar Vama Cum tegumentele malului rumegau vântul, Ştia şi cerul, doar şi apa, într-un final şi gândul.
Îmi ştia Lipscaniul codul lacătului, Dar inocent i-am dat uitare. A rămas în vioara bărbatului Ce mi-l şoptea, dar noaptea-i mare.
Ştiau copacii şi vinul cum mă numesc de fapt, Vorbeau cu siamezul meu, dar i-am dat uitare. Ştiau cuiele-mi traseele eului, şi mă minţeau printr-un infarct. Ştiau şoaptele schiţele lacrimilor, dar noaptea-i mare.
Încet. Mai încet. Şi mai încet. Terra. Porneşte-te. Te rog porneşte-te. Porneşte-te. Ştia himera Cum articulaţiile corpului atacau gândul, Ştia şi aerul, doar şi fapta, într-un final cuvântul.
Sekazone Media: a nuuu nici nu ma obosesc sa merg la sectia de votare Sekazone Media: o sa zac spart in fata ei Weed_ way_luv chillin': =)) Sekazone Media: =)) Sekazone Media: sa intru si intreb cine a promis in campanie ca da apa plata moca si ciocolata la oamenii sparti, pe ala il votez
