Sentimente Urbane

Anoxie (Cugustdemaistai- Metanoia)

2011-08-26T05:35:00.000-07:00

Primul capitol cu Cortina trasă peste specatori ca un val, precum spuma, niciodată…

2011-07-30T18:07:00.000-07:00

O mulţime de balerine aliniate hindus, eşafodate,
Tragicul îmi stă piedică între recunoaştere, continuum, glonte de sticlă,
Gambe de sticlă, sfărâmiţaţe, ciripituri carnale, caudale,
Şi scut de dantelă saturniană, albă, niciodată…

Cască de oţel masiv, migrenă de catifea închisă la culoare
Îşi revarsă tentacule, alge brunete, retuşate in tuş scurgându-se-n prăpastie
Tragi! Tragi! Tragi! Tragi! Ecoul răsunând simetric, ciclicizant, precum butuc de revolver
Vomită gloanţe de sticlă in gambe de sticlă, fragile, de porţelan,
Dresurile le coboară precum lacrimi, precum Samsara –consecutiv-

Lugurbrii vădiţi soldaţi în aşteptarea unui semn de alarmă,
Unui foc primar, primează şoricei, pe cât de rozători epidermic,
Pe atât de
-Ravel intonând din degete inapetente, făamântate, agitate, dislexice,
Angoasate “Pavană pentru o infantă defunctă”
-
Trei, doi, unu… generic falsificat de tropotul barbar,
Ca clopot în zadar- Ding Dong King Kong Nu Pot Să Mai Respir.
Clac! Limbă de şarpe pansat, avortat precoce,
Exiguu glas de înger răstoarnă sforile pe genele-mi umede
De furtuni, fulgere si petale carbonizate de trandafiri negrii
-Ravel ridiculizându-se, ridicându-se de pe taburet comite sonata slavonă căpruie,
“ O ci ciornie!”( o ce ochi negri) inversând traducerile in game flamboaiante,
De parcă ar purta de gât în loc de cruce mesiacă, ori talangă izbindu-se de pereţii
Intercerbrali, căutând loc de veghe înapoia lobului temporal,
Spinal spinos socoate a fi spadă cavalrească
Urcată deaspura capetelor desprinse de povestea mamă,
Poveste avort.

Balerinele mecanizate, robotizate, telghidate-n tren de jucărie, de lemn roşu şi crem,
Cu trenele fluturând lacrimi acre, asemănătoare olfactiv efuziunilor sangvinice,
Creaţioniste, ab ovo, ab aovo, de la început , de la început,
Chiar de am ratat elanul de cangur cu retine apuse australian, aborigen,,,
ar mai fi fost multe de presupus, spus, redus la absolut, cu multe multe multe multe
puncte mute. (punct) Punctum.

Soldatul Negru C-tin se dezeleagă de unul singur, fapt eroic, ba ,şi mai şi, chiar măreţ,
Dat fiind faptul, iluzia unei declanşări de prorporţii astronomice, galactice,
Prin care sergentul remis în urma unei prăpastii empirice, afective,
Bate in retragere tactică, tactil, în călcâi tumefiat înveşmântat in balerin de lână vesperală, cangrenoasă.

Sfârsitul capitolului prim( sărmanul soldat rămâne blocat, perplex, îngenuncheat, săpat în tranşee verticalizate, reconfigurate, ridicate de la pământ, precum turn camuflat in Babel, aruncă maxilar în toate părtile, ca un leu, ca un raget de leu, de otarie, de poet muşcând din gratiile paharul lucios de Pinot Noir, de Lucifer înghiţit de ventuzele labiale, conturate labial, doar prunc de plastilină se smiorcăie, strigă în sinea lui, tălmăcind poveştile secolului, utilizând instrumente balistci: butuc, trăgaci, glonte, încărcător, portarmă, rouă târzie ,cremene , amnar, Micul Prinţ, Olive consarta marinarului, în fapt ,a piratului croit în zebră cu tocuri pe linii mari de continuitate, contiumm, Tragi! Tragi! Tragi!... să termin repede… nu de alta, dar scriu pe fugă, cuibărit într-o tranşee, purtând în tentacula pustiită până de ceva timp cameea pe care stă cartografiată harta străzilor perindate cu bandane pe amandoi ochii, cu bandane pe, pe… pe..lentile…mint…două mâini negre, negre întrucât piraţii nu suferă cromopsie, două seturi de degete de nisip atlantic, priveşte mai atent, pardonne-moi, mai atentă; două picături absorb în sorb cu furori roşii, atât de roşii, atât de negrii ochii…..aşadar, luându-mi spre surprindearea noastră răgaz mai mult decât destul să transcriu vindecările, reiau ideea…scriu cu litere apăsate, cu mine cenuşiu,cu mine cenuşii de creion gelatinos deversat în eprubetă conceptuală, experimantală, bla bla bla, recunoaşteţi intrusul? Zbier, prin urmare, unei coli de hârtie, conţinutul a ceea ce s-ar putea chema epistolă-ntr-o după-amiază secătuită-n vivisecţiune de septmartie. Imaginează-ţi, te implor din genunchi de pe tron de hârtie creponată similar gălbuie, urinară, că răcnesc scăpat in tranşee, la 18 metri de tăvălugul combatant, în care soldatul Negru C-tin se resimte, devine angoasat de prezenţa unviersală a mai multor camarazi faţă de cât putea duce-ntr-o după-amiază crepusculară cu şireturi desfăcute, neatinse, descătuşate, un fel de cravată căuş. Priviţi de sus, căci un vultur pleşuv îmi oferă locul investigându-mă văduv însărcinat cu misiuni apocaliptice ,fatidice, grave, şi iar tragic!tragi!blablabla…, ostaşii par phasmatodee electrocutate, scoase din minţi, de soarta lebedelor ameninţate de kraken extrasenzorial, strecurat, pulverizat ilizibil pe smaţul rece al surâsului ghimpat, ar mai fi fost destule de precizat….dar….dar…sfinte sisoie…

Soldatul Negru C-tin işi scoate din buzunar cortic revolverul superfluu,
Da-da, fiindcă celălat braţ susţine lance virulent, violent îndreptată,
Fugitiv, contragravitaţion;, tropot propulsat cu corn de rincocer în stern de antilopă
Mumificată.

Tic, Tic, Tac, Tic-Tac, Tic, Tic, Tac, tragic!( cu semn de excalamare pretios)

Fior in aer, oxigen valsând în sorb, cu battement tendu-uri de rigoare, soldaţi pe loc repaus în interval de circa o mie de cuvinte spuse la ureche-n zgomot uşor si omogen.

Adevăratul capăt al primului capitol.(punct)

http://contrapunctic.wordpress.com/

2010-12-21T11:10:00.000-08:00

http://contrapunctic.wordpress.com/

Ultima eternitate

2010-10-14T14:29:00.000-07:00

Nu te-am oprit…
Nu te-am izgonit
În teamă,
Se destramă
Ultima cărare neagră…

Nu m-am opus,
Doar am pătruns
În teamă,
Se destramă
Ultima povestea-amară,
Ca un zâmbet de mai stai…

Am fost copilul tău,
Hoit nemuritor…
Te-am lăsat să-mi sorbi şi sânge,
Te-am lăsat să vezi cum plânge
Un copil ce tot visa,
Ce nu uita,
Ce tot visa…

Ultimul monolog de gheaţă se sfârşeşte,
Chiar de am ţipat la tine, hoit, te îmbrăţişez, fireşte,
Şi chiar de te reneg doar pentru concept,
Ştii bine, om, te iubesc pentru ce nu eşti.
În sufrageria caldă,
În de stele pulbere calmă,
Stau toţi ce m-au făcut ce sunt,
Staţi voi, ce aţi suflat, mi-aţi făcut vânt,
Să planez într-o grădină veche,
Infantil să zburd printre flori, iar la ureche
Şă-ţi şoptesc, de fapt ce caut,
Aş mai vrea, dar să nu te-aud…

În sufrageria caldă
Stă Amon, cu firea-i calmă,
Cu zulufi de geamăn vesel,
Îl simt în spirit,
Se ţine de şotii.
O întreb dacă mai ţine minte,
Vulpea ce n-ajunge struguri, ce minte.
Nu vorbeşte, se ascunde,
Dar o fac să mă asculte:
“ Îmi e doar un non-sens lupta,
Însă am aflat, chiar eu sunt vulpea”
Douăzeci şi doi şi chiar să mori,
Într-un gând de zbor în zori,
Îmi spune că-s nebun,
Eu îi spun că n-am iubit,
Niciodată mai nimic,
Decât pisica,
Geamănul şi frica,
Iar frica nu eşti tu…

Copil stupid rămâi ascuns,
O să-ţi fac semn, să poţi ieşi,
Te rog, nu mă înţelege greşit,
Nu suntem noi de vină,
Sunteţi toţi viespi,
Dar suntem şi lumină,
Suntem eroare, suntem păcat,
Şi ppoate chiar am plecat
Cu cinci zile înainte,
Din sufrageria dintre,
Camera-mi sihăstrită,
Şi-urbea atât de mult sorbită,
Până în substraturile ei.

Sentiment urban te las în pace,
Îţi dau chiar stindard de pace,
Însă eu nu voi mai face,
Nimic pentru tine,
Să fii Peter Pan
Pentru ultima veşnicie,
Pentru ultimul zbor peren…

Am fost coplul tău,
Hoit nemuritor…
Te-am lăsat să-mi sorbi şi sânge,
Te-am lăsat să vezi cum plânge
Un copil ce tot visa,
Ce nu uita,
Ce tot visa…

Nu te-am oprit…
Nu te-am izgonit
În teamă,
Se destramă
Ultima cărare neagră…

Nu m-am opus,
Doar am pătruns
În teamă,
Se destramă
Ultima povestea-amară,
Ca un zâmbet de mai stai…

-ultima postare-

12

2010-10-12T11:10:00.000-07:00

Cucul a ciripit aciclic

2010-10-12T00:32:00.000-07:00

Genuna lui Ran

2010-10-09T07:02:00.000-07:00

CuGustDeMaiStai- Genuna lui Ran by cugustdemaistai

Perfect weather

2010-10-08T00:28:00.000-07:00

Capitolul esoteric - maine

2010-10-05T12:21:00.000-07:00

Periplu

2010-10-05T10:39:00.000-07:00

Mana copilului

2010-10-04T12:11:00.000-07:00

Zefir amnezic

2010-10-04T11:07:00.000-07:00

te-am subestimat, tăcere

2010-10-02T14:32:00.000-07:00

Te reneg, nu reculeg crâmpei din faşă,
Revin din mizerie, şi stare pătimaşă.
Furnici cu tentacule mă descompun inert,
Trăgându-mă-n cuptor, arzându-mă-n deşert.

Te culeg coleg de cameră nemobilată,
Din subteran spiritual, din vată
De zahăr, din care-mi recompun abisul,
Copilul, setea, zefir ciudat ce-mi căleşti visul.

Te întrec, nu pot să te aştept, nufăr,
M-ai ucis nemărginit, dar nu m-ai pus să sufăr,
M-ai uitat în gând de miază-noapte-acută,
Pierzându-mă prin glasuri, şi talazuri de plută.

Luptă! îmi spune brută cu cute albe,
Înmânându-mi pistol cu gloanţe calde,
N-are nume să-mi ofere, doar colţi în grumaz,
Lăsându-mi urme efemere, si scântei să arz...

Te evit, nu te mai ridic, hienă salivândă,
Cu ochi încrucişaţi, şi barbă spumegândă,
Totemul s-a curăţat de insecte sedate,
Se destramă distrat, Cosmin strânge cioburi sparte
Din ciocuri de ciori, ciripind cimpoi de moarte,
Se zbate cu ochi înlăcrimaţi şi verzi,
Poţi să îi simţi ultimatum, dar nu poţi să îl vezi,
Chiar dacă-i leu sinucigaş, Mefisto-i siamez.

Te petrec, nu te pierd, durere comprimată,
Închin potir pe fir de vioară diluată,
Să-mi scoată cineva inima din fire,
Nu vezi că plânge venin, vrea să scape de mine?

Fără voce, fără vorbe, fără de zgomot,
Doar strigătu-mi lipit de ceafă, în potop,
N-are tropot, pluteşte şi creşte-n amploare,
Nu vezi că fiul vrea venin, vrea să scape de soare?

Te strig, te împing copil, te înving,
Abil doar să mă întorc în timp,
Nu stau, dar te schimb, te simt, dar nu vreau,
Detest să te strâng în piept, să te caut.

Te strig, te împing copil, te înving,
Abil doar să mă întorc în timp,
Nu stau, dar te schimb, te simt, dar nu vreau,
Detest să te strâng în piept, să te caut.

Dar sunt un microunivers…

2010-10-01T14:02:00.000-07:00

Apatic, tetanic, te trag în trac tiranic,
Ca tragic trapez te trambulez tinzând amarnic,
Ca britanic hepatic mecanizez katharsis,
Testez treptat telepatico-empatic,
Nu te panica-atac năvalnic, emfatic,
Spiralic, ebraic, îmbrac branule-n branhii,
Ftalic, anorganic iz metalic,
Intru-n trepidaţii stranii, ca cavalin palid,
Detalii cu trapme spre vampe cu crampe,
Şi prafuri de Dali,
Granit în granic gregar,
Grupând grămezi de oameni în juru-i,
Turui grai grabnic,
Ca crainic castic, castrat srăfund cu-astralit.
Dionisiac sustras itifalic, invalid valului barbaric,
Diabolic catolic abolit bolind de public
Relations, sunt sadic, mefistofelic te străpung,
Aristotelic cu strop otrăvitor, titanic.
Empiric distrez ca Birlic districte de pe estradă, animalic.

Apatic, titanic, te trag în trac tiranic,
Ca tragic trapez te trambulez, tinzând amarnic.

Trag trese des peste troli şi molii, vaporii intră-n pori
Ivorii, iluzorii, ca Boris Vian drogat, brodat cu boli, niponi şi fobii,
Şi fobii, şi fobii, şi fobii...

Apatic, tetanic, te trag in trac tiranic,
Ca tragic trapez te trambulez, tinzand amarnic.

PJ Harvey, Tori Amos, Björk & Massive Attack

2010-10-01T09:40:00.000-07:00

Capitolul Negru

2010-09-29T15:48:00.000-07:00

-din ciclul celor 17 eseuri sordide-

Cobor trepte putrede, însă alunecoase, spirâlându¬-se şi spiralându-mă aproape fatal, până-n prologul unui vast parchet confecţionat din cancer şi riduri despotice, vampirice, de o cruzime exagerată. În orice caz, nu contează, important, rămâne în picioare faptul că tind spre căminul unei mese ovale, confecţionată, la rându-i, din putrefacţie, cancer, riduri despotice, un mon papa vitreg, naturalmente îngrijorat, o mamă văduvită chiar din punctul jurământului atât de etern, şi-un individ bizar, fantomatic, nelalocul lui. Susţin ultima ipoteză, rememorându-mi tragic convieţuirea ibidem, cu cel de-al cincilea element, şi în mod relativ cu cel de-al şaselea, din enumeraţia suscrisă, ba chiar proscrisă.
Intrusul poartă o mască palidă, ceţoasă, sub gluga-i întunecată. La un interval de 10-12 secunde, îşi propteşte bărbia-n degetele inapetente, exalând un icnet introspect, surd, asemenea unei asfixieri silenţioase.
Mon papa-şi opinteşte retinele-n pupilele-mi, şi porneşte o avalanşă sufocantă de întrebări semiretorice. Răspund pozitiv, ori invers, laconic în substrat, dar în aşa mod încât ivirea-mi să fie una calmă, epuizat fiind de labirintul sinuos al treptelor.
Mama văduvită se joacă cu pupilele-i, ca un leagăn newtonian, repugnând stângul la ciocnirea dreptului cu sinuzita acută. Exercită un ritual toxic de dispunere, aranjare- ai putea spune la hotarul dintre schizofrenie, scrupulozitate, şi ireversibilitate- a veselei vesele, tatuaje viu colorate şerpuind prin porţelan, acostând până pe caldul şerveţelelor uniform variate. Declanşează la rându-i un potop al necesităţii răspunzătoare, dar încadrat pe fundalul unui ton afabil, voit afabil, pentru că subconştientu-mi are certitudinea că opiaceele nu-i conferă curaj, individualitate, alteritate etc.
Spectralul, fantomaticul, îşi ţintuie globii nebuloşi în tabloul din spatele lui mon papa. Dezlănţuie la rândul lui un muson discret, şoptit printre dinţi de cauciuc prăfuit, chiar în mod inteligibil. Tabloul îi răspunde, Jean François Millet şi îngerul lui, amintinu-i bizarului că a murit acum 17 ani, în timp ce părinţii exercitau un rit pervers presărat cu sunete concupiscente, lubrice, şi cu miros de provincie alienată Terrei.
Patru scaune rabatabile, confecţionate din aceleaşi elemente enigmatico-funeste, din care au fost reconsolidate treptele anterioare. Iau un loc, înlocuind un bilet rupt dintr-un glaspapir inscripţionabil, pe care tronează gotesc numele meu, Negru Constantin. Mă-ncovoiesc, sărutând sudoarea unui porc aflat în culminarea condiţiei porcine, însă universul îmi este întrerupt de frigul străfulgerat prin volarul stâng. Unghiile străinului, ghearele veneticului, sunt draconice, lungi şi sordide. Pulsează, îndepărtându-şi dextrul cu milimetri altitudine, revenind brusc, mut. Îi caut privirile, dar nu le găsesc, nu le aflu, nu că nu ar exista, însă de fiecare dată când încerc să-l demasc, o lumină orbitoare şi-un sentiment rece, de ţurţure topit în cutie toracică, îmi invadează ţesuturile. Renunţ să-i caut indicii, repere, răspunsuri, şi-mi îndrept orizontul către mon papa, ce-şi scarpină, tacticos şi satisfăcut, organele genitale. Nu-l întrerup. În stânga lui, în faţa străinului, mama văduvită scoate la bătaie un icnet de curcă consecutivă, şi se ridică invers, coborând în podea.
Deasupra mesei, spânzurată de un fir subţire de aţă, în loc de lustră, ne încununează apetitul festinului un pistol anitc, artizanal. Un ceasornic crâncen îşi pendulează ciclul, surghiunit -în ultimul colţ al camerei- de existenţa imediată a lui mon papa. 18 ore sunt anunţate ecleziastic, cu un raget teist de clopote sanctificate. Străinul îşi desprinde viscerocraniul din pulberea mesei hepatice, şi prezice rupând monotonia cronică:
- Acum?
Îşi dezleagă corpul de funia în care fusese încleştat, alipit fiind până în acest punct spătarului, scoate cu sunet de tăiş ascuţit coasa cu zâmbet de periferie grobiană, galopează cu bocanci grei şi cauciucaţi prin vesela mamei, dărâmând cronologic solniţa în care ea îşi disimula mişeleşte opiumul, a se fi vrut a fi potasiu necesar necesitaţii. Alunecă uşor, însă se dezmeticeşte, ruperea fiind promiţătoare mie. Tună un strigăt cambodgian, scurs până la limita neurocraniilor noastre, decupând cu coasa , arma. Mon papa se ridică sigur pe el, consecvent, ca şi cum prezentul ar fi iremediabil, îşi strânge hrana pedant, meticulos, din tăvile dispuse asemeni unui trib băştinaş pe masă, şi pleacă cu paşi rarefiaţi, la fel de siguri. Mama văduvită izbucneşte,declanşând un automatism animalic, inuman, din care nu poţi preleva, extrage viitorul apropiat. Îşi eviscerează cavităţile, sânge cu sânge, mililitru cu mililitru, peste farfuriile de porţelan. Şerpişorii încrustaţi în musacua ieftină, pornesc într-un cor al sâsâitului ultimatumului, în acel moment, străinul îndreptând, îngenuncheat fiind, pistolul, ba chiar lipindu-l de punctul indian de deasupra nasului, bineînţeles prezumţia fiind oferită prin absurd. Murmură:
- Tic...Tac...Răspunde! Trântind bocancul în masă în momentul cererii ţipate.
Îi caut din nou privirile, şi le găsesc. Sunt 17 la număr. Îi ating cu un deget palma dreaptă, capturându-i întreaga mână, ulterior. O mângăi secunde bune, acesta neschiţând nimic. Murmur:
- Te grăbeşti...
Schiţează un gest de disperare, ulterior de lehamite, lăsându-se pradă hanoracului negru, sub care se ascunde. Mâna în care pistolul se scufundă a clipe, conduce tubul armei spre tâmpla-i stângă, şi...ecou. Aşteptarea-mi imagina un cadavru trântit prin vesela mamei văduvite, însă o pulbere onirică de fluturi, 18 la număr, dansează infantil peste damful de riduri despotice şi cancer al camerei. Pendulul îşi exprimă ultima pulsaţie , mon papa revenind la fel de consecvent. Capturează arma sucidului într-un sărut şi-o atingere, îmi caută privirea, spune:
-Il est inutile!
...şi ecou...şi altă pulbere siameză...
Mama văduvită, pierdută prin subteranele mesei, o loveşte cu toc, pistolul planând atletic în mâna-i dreaptă. Spune:
- Nu spune nimic...
...şi ecou...şi altă pulbere de fluturi...
Frapant de neşocat , mă ridic de pe scaun, teleghidându-mă spre fereastră, lângă ceasornic. Ridic obloanele confecţionate din elementele blamate, şi împing geamurile-n exterior. Îmi aşez şezutul pe podea, încredinţându-mi spatele uneia din lateralele ceasului. Privesc golul ferestrei, prin golu-mi ocular. Murmur:
- A fost ora 18...
...şi ecou...şi nicio altă pulbere de fluturi...

Si nu, pentru tine, nu va urma...

2010-09-28T00:14:00.000-07:00

John Coltrane - Tunji

My Favorite Things - John Coltrane

Neon

2010-09-27T00:40:00.000-07:00

Soare-n convalescenţă,
Soare cu lacrimi de ţurţuri,
Topindu-se ierarhic,
De sub pleoape până spre bărbie,
Soare palid, pielea-i de hârtie.

Soarele se-aşează-ntr-un cătun împădurit,
Printre bufniţe, liane uscate şi ulii,
Soarele-şi varsă lumina-ntr-o batistă de hârtie,
Soarele-şi lipeşte chipul printre vreascuri,
De sub pleoape până spre bărbie.

Soare cu frunte de crustaceu,
Înghite termometru de lut,
Soarele contemplă primul fulg,
Soarele-l prinde cu vârful limbii,
Deglutiţia-i în sec, şi prelung.

Soare cu degete de săpun, îşi
Dislocă oasele, îşi
Amputează membrele,
Soarele observă cu ochi sângerii şi câş,
Că soarele a apus.

CuGustDeMaiStai- Intra, nu iese, si nici nu se opreste by cugustdemaistai

sprout and the bean

2010-09-25T06:00:00.000-07:00

CuGustDeMaiStai- In coltii ecoului

2010-09-24T15:44:00.001-07:00

CuGustDeMaiStai- In coltii ecoului by cugustdemaistai

La juramantul limitei sumbre,
Am sa mor. Si ce? Oricum nimeni n-aude...

2010-09-24T00:11:00.000-07:00

Eu, propriu-mi călău, îmi desfigurez poezia

2010-09-23T01:33:00.000-07:00

Eu nu am nimic,
Eu nu am nimic,
Şi nu, nici măcar nu văd ce am eu.

Vreau să închid pleoapele,
Să detonez ceasurile,
Să vă uit pe toţi,
Nicio excepţie,
Şi să-mi recaut paşii,
Cum căutam tălpi
În ierni cu zâmbet de ciment,
Cu iz de cancer şi depresie.

Vreau să închid ochii,
Să-mi lipesc lanterna de stern,
Şi să nu mai aud zgomot.
Cândva, tot ce mi-am dorit,
A fost un pat pătat şi un suflet diferit.

Stai, nu-ţi plânge de milă,
N-am chef să aud,
Nu m-ai aşteptat,
Acum, Atunci, Aşa da, Aşa nu,
Stop.

Răsucesc encefalul
Spre ciripit de graur,
Însă stolul de păsări cu gambele lungi,
Şi buze subţiri,
Vede copil, ruşinându-se.

Şi nu vorbesc cuiva,
Cum ar fi ţie,
Vorbesc spre toţi cei din mine,
Ce-au plecat.
Îi psihanalizez, îi atac psihic,
Îi trag de limbă,
Chiar merită să rămân?

Cine mă iubeşte? Spune-mi, cristal.
Având şase ani, şi dinţi enigmatici,
Aflu stupefiat că nu trebuia să mă fi născut,
Iar tata, eh..”de tata trebuie să scap cumva”,
De-aş fi ştiut ce-nseamnă râbdarea...

Îl simt cum intră...
Ca heroina până în colapsul regretelor.
Apropo, să-ţi mai simt buzele emasculate pe lângă buzele-mi?
Să te mai ating? De ce da, de ce nu?
Unde te pierd, concret?
Nu cred, refuz să cred că perfecţiunea-mi
Se camuflează după ochi alcoolici, zvăpăiaţi,
Urbani şi goi.
Şi scuip, şi urinez
Pe mormântul sentimentelor urbane.
Repet, e doar un motiv pentru care te vroiam aici.

Uite, cadavru, hai să ne jucăm cu timpul!
De ce să pleci peste 230 de cuţite?
Pentru că aşa simt, punct. Cine eşti tu? Nici tu nu ştii...
De ce vrei să pui capăt? Se intreabă cadavrul cu ochi frapaţi.
Pentru că sunt cu mult mai speriat decât tine.
Ai fi aflat asta dacă m-ai fi citit.
Nu mă cunoşti, hoit fără globi oculari,
Nu mă cunoşti,
Taci, atât îmi doresc în opozanţă morţii,
Să te aud tăcând,
Să-ţi sanctific muţenia în pieptu-mi viermănos,
Şi să desprind o lacrimă în semicerc,
Ştiind că de-acum se schimbă totul.

Şi, o, când urechile-mi îi înghit paşii metalici,
Universuri întregi se zbuciumă, se scindează,
În alte microuniversuri,
Gândeşte-te că totul se petrece în mine!
Acum sunt pe înţelesul tău, cadavru?

Scriu cu negru de moarte,
Peste fruntea ta, hoit.
“ Ars rug, rog Ars Poetica-nspre comă”,
Te pierzi din nou în “ce dracu-i asta ?”,
Cui îi pasă,
Eu vorbesc doar siamezilor.

Tocmai de aceea nu dau o unghie,
Dacă acum sunt sau nu,
Cuvintele-mi sângerânde,
Sunt mai mult decât îndeajuns,
Să le vorbească lor.

Nu ştii nimic,
Şi ştiu că tu ştii că de fapt ştii ceva,
Însă fiecare cuţit îşi are propria lamă,
Înfiptă-n propriul cord,
Generându-şi propria rană.

Şi nu mă pot opri,
Când gândesc zadarnicul, îl conturez, îl migălesc,
Îl scuip cu dinţi stricaţi pe foaie,
Şi îmi injectez morfină fără incizie,
Cranial faţă de antebraţe,
Mă pregătesc să vă iubesc,
Uitându-vă pe toţi, pe fiecare-n parte.

Cu ce m-ajută faptul că scuip dinţi stricaţi?
Priveşte, cadavru, prin fund de sticlă,
Aprinde lumina oranj şi stridentă,
Din sufrageria celor 17 omucideri,
Şi bagă-i frica în oase lui fi-tu.
Cu asta te ajută, cadavru!
Cadavru, hai să-ţi reamintesc,
Mori!
Cadavru, hai să-ţi reamintesc,
Mori!
Pot să o continui până peste 30 de secunde aşa.
Cadavru, hai să-ţi reamintesc,
Mori!
Cadavru, hai să-ţi reamintesc,
Mori!
Cadavru, hai să-ţi reamintesc,
Mori!
Scriu încet, dar nesigur,
Desigur, că singur sunt sigur,
Că Sigmund şi simbioza lui şireată,
Mă-ncearcă asiduu.

Nu te speria cadavru,
Am revenit...
Ceva în genul mamei asudate de tatăl frustrat,
Preambul de trei numere mirositoare, gelatinoase şi flasce.
Forma-i falică de vierme obez şi febril,
Îmi reverberează contrapunctul.
Te-am minţit cadavru,
De fapt asta vreau să fac,
Să nu mă auzi, doar să mă simţi,
Cum scot aburi, şi îi arunc spre ceafa ta,
Să dispar când te întorci,
Să-mi desprind saliva-mi în saliva-ţi,
Şi să dispar de tot, să-mi pierd urma...

Cadavru, vrei să auzi şi tu ceva, nu?
Uite, ţine unpic sticla asta din mâna-mi,
Şi priveşte-mă atent.

-Ă...am înţeles...ok...ascult!
Moment excepţional, doar fiind o excpeţie,
În care îţi adulmec prezenţa.

În primul rând vreau să ştii că,
Plictisul pe care mi-l produci este considerabil,
Iar ceilalţi necrozaţi de-ai tăi, put.

-Ahahaha...ai luat-o razna...

Aşa e. Ne mai auzim.

-Mai am numărul tău?cu voce tâmpă.

Însă-mi pierd paşii printre sarcofage solemne,
Cu ochi mai mici, mai mari,
Mai asiatici, mai comunitari, mai animalici,
Cu inimi mai aritmice, mai mici, mai mari,
Mai deformate, mai denivelate, mai roşii, mai negre,
Mai vascularizate...
Întâlnesc scară rulantă spre cer,
Pe care o evit,
Dând nas în cearcăne, iarăşi, cu tine, cadavru.

De ce stai şi asculţi căcaturi,
De la oameni de căcat?
Serios, cadavru, acum sigur înţelegi.

Nu. N-ai ghicit,
E trsit...

CuGustDeMaiStai- Alienat Marxism

2010-09-17T15:49:00.000-07:00

CuGustDeMaiStai- Alienat Marxism by cugustdemaistai

CuGustDeMaiStai-Claudine

2010-09-14T14:26:00.000-07:00

CuGustDeMaiStai-Claudine by cugustdemaistai

Nisip, nu oxigen

2010-09-13T06:56:00.000-07:00

Nu suntem sălcii saturniene,
Încovoiaţi de vreme,
Suntem lumină,
Suntem păcat,
Sunt vină,
Sunt împăcat...

Brusc se iveşte capu-mi
De sub o dună de nisip.
Înghit pietre,
Inchid ochii,
Şi strâng buzele.
Beduin mumificat în turban crème,
Înaintează maşinal,
Degajând, exalând aburi,
Ca un etern tren.

Eliberez braţele,
Navingând prin lavă,
Pentru că pielea-mi arde,
Setea-mi transformă nava-mi
În epavă.
Alternez, cu călcâie de cufundător,
Tălpile,
Nisipul sărutându-mi-le tandru.
Mă căznesc să-ntâlnesc cămila
De sub deşertic,
Însă mă opresc,
Săgeata unui cactus udându-mă indian.

Mă ridic.
Trivial vuiet suflă imn perfid şi fatidic,
Sinusurile-mi sângerează,
Neconvins, însă verfic.
Tapez fruntea-mi cu o batistă roşie,
Urmând doar un punct negru,
Exact în centrul ei.

Contemplu frapat originea mea-n pustiu,
O gură căscată, tronând ca o oază.
Nu mă las amăgit,
Nici macăr apă nu e.
Sunt doar furnici suprapuse,
Şi uite cum mă descompun....
Explorator sinuos, dar năprasnic,
Mă las pradă tribului de insecte,
Şi intru,
Şi apun în groapă,
Ca speranţa oxidată prin ochii lavaboului.

Nici măcar nu mi-am pierdut medicamentul
Într-un W.C. public.
Te aşteptai, Rent, să nu intru-n excremente,
Să fiu scârbit şi pudic...
Să te pierzi în oaza secată
A unui anonim deşert,
Să intri în ea,
Să te afunzi,
Să te rătăceşti de tine,
Spune-mi, unde greşeşc?

Nu suntem sălcii satutniene,
Încovoiaţi de vreme,
Suntem lumină,
Suntem păcat,
Sunt vină,
Sunt împăcat...

Imensitate-ntr-un corpuscul

2010-09-09T04:40:00.000-07:00

Alergăm, nechezând peste tropotele ploilor,
Adânc, în asfalt fiert,
Cu dinţi şi tentacule într-un continuu periplu
Spre carne,
Ne zvârcolim asiduu şi ambiguu.

Refulăm sângele nopţii,
Încarceraţi în cuşca copilotului,
Alternând vitezele taximetristului
prăpăstios,
Cu care, simultan, murim.

Tentaculele te-au înnegrit, oraş,
Iar curbele, doar microfoane,
Ce-mi spinteca tâmplele...
Sunt un Frankenstein citadin
Înţepat de un apaş.

Suntem paşi pe ridurile schelelor,
La 80 de metri înălţime,
Echilibristică niponă pe un
cearşaf alb şi umed,
Cu un sac de şerpi în spate,
Cadru absurd,
Acolo sunt...
Însă mă desprind de umărul tău,
Personaj enigmatic,
Nu te tulbur, nu vreau să te topeşti,
Iar eu deja plec, iar eu deja curg...
Planez pe trambulină sordidă şi neagră,
Repugnând 266 de cuţite,
Astăzi fiind 8 septembrie, crud...

Un tentacul atentează la
grumazu-mi,
Trimiţând ogari silveştri, împăduriţi
În limba-i de reptilă.
Ţeasta de gorgonă, abisul sacului,
Îşi alarmează şerpii, ca visurile vraciului,
Până când mă pot infiltra,
Prin peretele solzilor...

Antagonism! debusolat strig,
Pierdut în umbre bidimensionale.

Cinci unghii de zmeură sălbatică îmi
tulbură neliniştea.
Întorc privirea,
Adulmec oasele degetelor,
Creta rubinelor,
Un imprimeu galben,
Cu cap de leu, ce cald e...
Uitasem,
Alunecasem în pletele unui taxi,
Aburind.
Mă priveşte.
Un fir de aţă roşie îi curge prin ureche,
Amnezici ne investigăm frapaţi,
În spatele-i, parbrizul cicatrizat,
Se îneacă în reproşuri
Şi fum.
Expir, expectorez ulei vâscos,
Şi răsuflu uşurat,
Că v-am demascat,
Începuturi de stihuri...

N-apuc să-mi fac culcuş
În limba leului flămând
Că tu, taximetrist hispanic,
Îmi catapultezi geneza, prin
Pupila-ţi vitroasă,
Tropot titanic,
Recul şi ecou pe cearşaful
Dintre nadir şi groapă.

Refulăm sângele nopţii,
Încarceraţi în cuşca copilotului,
Alternând vitezele taximetristului
prăpăstios,
Cu care, simultan, murim.

Purgatoriu prin Sarajevo, Grenoble, Alternanta si Stagnare

2010-08-01T03:08:00.000-07:00

Sezand pozitie scaun pe aripa stanga a Boeingului,
Dealuri spumoase nu le pot atinge.
26 de orificii siameze carbonului metalic,
Suiera oxigenul intr-un infinit aer,
La fel, tata expectoreaza o limba de piure palid,
Intr-o mare cartonata asiatic- ca un evantai- de desert organic si pui fiert...

Sezand pozitie scaun la 35 000 de metri altitudine,
Valuri monumental haotice, opresc implozia in trenul de aterizare,
60 de capilare, conclave in asfixierea orei 2:20.
Freamata voce feminina intr-un difuzor ascuns,
La fel, mama, sedata, impartaseste accidental visuri,
Intr-o stare amnezica; intr-un cosmar alert...

Nu fixez centura,
Deci nu sunt asezat.
-Postulat-

Fluxul sângelui de lamă

2010-07-21T01:12:00.000-07:00

Cu copilul în sac în spate,
Îl mint că-l bag în portbagaj,
Şi că-l duc în State.

Schizofrenie- punct-
Nu dau mai departe limita,
Cam aceeaşi e diferenţa-ntre a evita şi-a levita.
Zbor nenorocit deasupra unui cuib de fluturi,
Asupriţi de tagmatarhia hexapodelor în scuturi,
Cu aripile-n tridentele antenelor albinelor neptuniene,
La 200 de km în jos, auzi S.O.S-uri reptiliene…
Şi tot caut de aproximativ o viaţă de bastard,
Urmele potecii grădinii resturilor Zeiţei de Jad.
Desperând deuteric,
Căutând prin întuneric,
Electrizat inspir norii,
Îngheţat şi ruginit ca un teleferic.
Vin din jarul ce tocmai a stins un gând abscons,
Ascuns sub trei şiruri consecutive de cavouri,
În ultimul suge davaua
Cel mai paranoic sconcs,
Din primul mă ceartă bunică-miu:
“Paştele mamii ei de viaţă, că tu tre’ să simţi ocaua”.

Schizofrenie cu virgulă,
Dar nu las pe nimeni să tragă,
Ca bătălia de la Verdun,
Nu las nimic să treacă,
Rămâne ştampilată cu lavă pe cave că va
Valora viaţa prin acest verdict totuşi ceva,
Vatican, al doilea chip, n-ai să-l vezi, e perfid,
Cu milioane de oameni în suflet, pe care inevitabil îi ucid.
Nu-mi cere-n morţii tăi de clonă bolnavă să rămân lucid,
C-am să te ucid, ofidian nenorocit,
Pe tine şi pe toţi gândacii tăi scârboşi cu pesticid,
În rest decid singur,
Dar pot să te-asigur,
Că tubu-i suplu ca supa,
Intră fix în sâsâitul tău,
Şi-al javrei tale sub crupa,
Ia lupa şi lampa ca Umpa Lumpa,
Să poţi să vezi rampa către vampă sau vandal.
Dile 666, şi-apasă pe difuzor,
Ţine-te de colac să nu cazi în closet,
Sau în caz contrar,
S-aştepţi până-n zori.

Ca urina după sex, sau ca primul fulg iarna,
Stimulu-i complex, dar persiflat, ca viaţa şi iarba,
Încă o zi stenahorică, ciudat, chiar nimic nou...
Sinucigaş, poet, aceeaşi problemă Garry Moore,
“I just can’t let it go”.
“I just can’t let it go”.
“I just can’t let it go”.
“I just can’t let it go”.
“I just can’t let it go”.
“I just can’t let it go”.
“I just can’t let it go”.
“I just can’t let it go”.
…
Ţâşneşte sânge.

Post-m-am-intors-de-undeva

2010-07-16T04:24:00.000-07:00

Întinde mâna,
Acoperă cu spini sălbatici,
Cu frunze ţipătoare, ascuţite,
Cu spicuri deşertice,
Cealaltă palmă prăfuită
De-o pulbere de coase...

Închide uşa,
Şi zgomotul sacadat,
Tragic din spatele-i,
Din seu-i de copil,
Chiar dacă plouă
Peste pielea-ţi
Două sau trei lacrimi,
Printre dinţi de cauciuc.

Precum ciulini, ghimpi
Într-o mlaştină savanică,
Aşa privirea ta şi-un fluture alb,
Îmi otrăvesc schizofrenia.
Strânge-mi cu colţi de fildeş grumazul,
Penetrează-mi gâtul,
Perforează-mi-l, căci câtul
Scindării mele cu unviersul
S-a rezumat doar la raze gamma.
Ironic, nu?
Ar fi părut chiar o dramă,
Dar sunt unciul nufăr
Miniatural dispus,
Pe un pai verde,
Ce devine brun spre Pământ,
Apoi în underground,
În subterane se pierde...

Rasa-mi rasputinică intră în extincţie,
La 5:55 în fiece zi, pară ori impară,
În sălbăticia gri de vară,
Cu insecte observabile,
Ca unicul ac de păr dintr-o calviţie.

Nu mă ruga nimic,
Contemplăm toţi echinocţiul.
Nu-i de vină nici iarba,
Nici tu, nici coarda,
Nici cocsul.
Mi-e sete...
Şi cam atât.

La minor...
La major...
Respiro.

Probabilitate de fulger 31%.

Asculta mai multe audio Muzica

CuGustDeMaiStai - Papillon

2010-06-22T23:59:00.000-07:00

CuGustDeMaiStai - Papillon from Ciorne Constantin on Vimeo.

Ireversibil

2010-06-17T12:42:00.000-07:00

Azi e-o zi atât de tristă,
Am să râd într-o batistă...

Humusul ridică păr disproporţionat.
Conclavic, liniştea împinge fumul pedant,
Până în blocuri.
Suntem noi doi
Pe o sferă a corpului,
Intact, fatalist.

Azi e-o zi atât de tristă,
Am să râd într-o batistă...

Un fluture şerpuieşte coridoare transparente,
Cu climă rece, dar efemeră,
Galopând labirintul.
Şi, totuşi, sper că n-o să plouă,
Iar soarele o să se-aprindă,
Dintr-o brichetă amazonică,
Într-o văpaie amorfică,
Până când frunzele se sting în scrum...

Azi e-o zi inexistentă,
Am să plâng sângele
Într-o chiuvetă.

Da, percep un lavoar
În orizontul terminal
Al unui stindard.
E-un robinet mitic, antitetic,
Pe lângă care,
Papillon îşi cântăreşte opţiunile.
S-a stenahorisit, specific...

Azi e-o zi inexistentă,
Am să plâng sângele
Într-o chiuvetă.

Urmează unica staţie anonimă,
Fără peron, dedesubt nu-i nicio şină.

Terminus...

Materie si nor

2010-06-06T12:12:00.000-07:00

http://www.jeremygeddesart.com/

Cuprind treptele norilor,
În două mâini de spumă,
În ochi şi păr de lună...
Contemplu abisal,
Într-un hamac de gheaţă,
Veşnicia topirii zorilor...

Un ocean paradoxal de alb,
Curge perfid peste luna,
Peste spuma ei.
Rămân adâncurile sub mine,
Şi-un muşuroi, nu mint,
De porumbei.
Rămânem noi, în valurile lente,
Rămâne ea, ninsoarea ei,
Pe o pernă de fum gros,
De ţigară lungă,
Cu pixul alb, o foaie,
Un pui de urs polar în pungă.
Cu Fram gigantic şi atât de rece,
Îşi caută particula prin umbrele schiorilor.

Ce curios... E doar unul, incativ şi palid,
Cu coaste-n loc de tricou uni,
Fără imprimeu.
Cu păr cărunt şi îngheţată de vanilie,
Cu mâini pătate-n lapte,
Stă singur, n-are familie,
Cu unghii de zăpadă,
Şi ace în cornee.

Acolo, tocmai atunci, departe,
Se-aude-un un icnet văruit, de pix,
Se scurge o idee...

Portret al hazardului

2010-06-04T12:26:00.001-07:00

http://www.jeremygeddesart.com

Portret al hazardului,
În ochii tăi îmi regăsesc fătul,
În nervii tăi de grotă găsesc zâmbete scrumate,
În degetele tale de calciu şi jeg simt preludiul prezentului,
Portret al hazardului…

Glob al disperării,
În pupila ta aud sărutul cu icnet de primăvară-martie,
În cristalinul tău gust din vodka cu vomă de speranţă,
În reminiscenţele tale alcoolice întrevăd zgomotul,
În firul acru, scurs din părul tău pubian, sorb lapte,
Şi moarte.
Dar nu te sfii, glob al disperării.
Dar nu te sfii nici tu, şi înfinge paiul,
Apoi scoate-l, păstrează aerul,
Şi stinge, şi suflă, şi stinge soarele,
Stinge lumina…

Doar ca să mă fac versuri?
Doar ca să mă fac versuri…

CuGustDeMaiStai - Prin fisuri de sticla (Testament vid)

2010-05-31T04:11:00.000-07:00

CuGustDeMaiStai - Prin fisuri de sticla (Testament vid) from Ciorne Constantin on Vimeo.

Prin fisuri de sticla

2010-05-25T12:27:00.000-07:00

-Epilepsie vitroasa-

Crocodil cu sfori, arunca-ti coltii-n ciocurile pasarilor,
Si lasa-ma pe mine, nufar, sa-mi adulmec inumanul...
Zori amarnici, amari, avari, imuabili, sarutati-mi ochii,
Si parasiti pe cristalin furtuni de saliva, opriti jarul flacarilor,
Opriti-mi simfonia hedonica, opriti sevrajul imamului,
Caci sta-n moscheea-mi alba, urland si blestemand monarhii,
Ingerand lame vopsite in negru, incercand peste aerul greu rochii.

Sucombat intr-un final,
Opreste doar ranjet jovial,
Scrutand absolutul,
Injectat venos, aortic
Cordial...
Cortical...
Spiritual...
Dual.

Pana cand cutitul ajunge simbol atarnat pe sfoara neagra,
Pana cand ultimul nazist cu coasa, prin fata stelei invata sa treaca,
Pana cand viermi cu dinti crapati, in loc de sabii, ies din teaca

Pana cand o sa cazi,
Pana cand o sa mori.

Pana cand am sa tac,
Si pana cand am sa zbor.

N-am sa mercantilizez a mea conditie,
Prefer sa fiu copilul cu demoni in pormoneu,
Cu Styxul amagind nisipurile calvitiei,
Cu furnici à la Dali, mergand pe tibie, metatars si peroneu.

-Acest cod poate fi folosit o singura data-

Vladimir

2010-05-17T12:32:00.000-07:00

motto: "And what a nice day for a murder"

Vladimir.
Singur se intituleaza astfel.
Aruncă priviri întârziate gheretelor.

Vladimir
Are dinţi oxidaţi, pistruiaţi,
Umblă resemnat ca un castel,
Pipăit de turişti asiatici.

Vladimir
Înjură mereu
Stenahoric, schizofrenic,
Dar ascunde ochi calzi.

Vladimir
Are tenul alb. Cicatrizat.
Îngheţată de vanilie excitată
De patruzeci şi trei
De furnici, cu picioarele pe pământ.

Vladimir
Merge în fiecare zi,
De la 3pm pana la 8pm,
În subterfugiul uitat sub o placă
Rabatabilă.

Vladimir
Se sinucide în fiecare zi,
Între 3pm si 8pm,
Cu cablul smuls
De la casetofonul cu ochi verzi
De pe noptieră.
Se sinucide...

Vladimir
Blochează cablul de două şuruburi,
Ca o fundă cu migdale,
Fluturată pe sâni inocenţi,
Suflă praful de pe lada de lemn,
Se sinucide...

Vladimir
Plânge,
Dar plânge doar
În lavoar,
Uneori compătimit de şarpele din lacul
De lângă lavoar.

Vladimir
Se complace în robinet,
Între orele 8:05 şi 10:23.

Vladimir
Râde între 10:24 şi 11:11.
I se pare amuzant.

Vladimir
Îşi priveşte faţa în apa din closet,
Clipeşte constant, dar e deranjat,
Astfel gasind răspunsuri
În versurile sângelui picurat din falus.

Vladimir
Îşi aminteşte cu exactitate
Faptul că între 11:12 şi 11:59
Îi sângerează penisul.

Vladimir
Simte întotdeauna,
Că între 11:59:01 si 11:59:38,
O molie cu brăţară de iederă,
Decolează de pe ultima lui gheară dextră.

Vladimir
Observă că între secundele 39 şi 59,
Respectiva unghie nu este chiar simetrică.

Vladimir,
Între 11:59:59:01 şi 11:59:59:20,
Se îndrăgosteşte.
Mai exact,
Descoperă ascunzişuri,
Poteci cu riduri,
În ochii lui Jannis Joplin,
Îndrăgostită la rândul ei
De un zid de lămâie.

Vladimir
Vâsleşte ca un ofiţer hidrofob,
Până spre un vulcan ştiut doar de el,
Săpat sub restaurantul de pe Cişmigiu,
Între sutimile 21 şi 59.

Vladimir,
Uneori întârzie o sutime.

Vladimir
Va dormi mai puţin.

WeedWay-Retragere (Death never takes a vacation)

2010-05-10T14:38:00.001-07:00

I have my reasons...

2010-05-06T12:24:00.001-07:00

Tot aici sunt. Nu plec, acum..

2010-05-05T12:11:00.000-07:00

-Sti care e greselea pe care tot o repeti, si o repeti, si o plangi, si o privesti ironic, si o repeti, si mananci, si o repeti, si o bei, si o vrei, si o fumez, si o repeti, si o saruti, si o regreti, si o vrei inapoi, si schimbi de pantaloni, si o repeti, si mangai cu dosul palmei pe cearcane, si o repeti, si o uciz...i, si o zambesti, si o rapesti, si o repeti, spune stii care e? prvindu-l pe Naiad ca si cum ar fi orbit pe jumatate.
- Nu...
- Atunci tine-ma de mana ca si cum ai simti ceva, si alearga cu mine...
- Unde?
- Vezi ochii aia mari si caprui?
- Cred ca da...
- Ceva mai jos.
- Nu inteleg...
- Atunci pune-ti manusile albe si zambetul nipon, imbraca-ti sufletul cu calmul apusului australian,si...
- Si...?
- Asteapta sau sinucide-te... cam tot acolo ajungi.

Unkle – Caged Bird (feat. Katrina Ford)

2010-04-16T10:00:00.000-07:00

UNKLE - Caged Bird (feat Katrina Ford)bydavish34

UNKLE, 'An Introduction' (Episode 1) -- Video Premiere

2010-04-15T00:55:00.000-07:00

Nebular Spool "A Plankton Affair"

2010-04-14T12:44:00.001-07:00

Liniste de gradul rosu si zero

2010-04-13T11:49:00.000-07:00

"Si sa te ineci in oceanul asta de stele arse,
Sa ai impresia ca sunt frumoase,
Dar daca te sui, sunt chiar hidoase..."

Am impresia ca fiecare e pe ceva...
Stupizi ochi se uita crucis,
Incrucisandu-se in picturi.
Am strabuni in spatele campului,
Randul in spatele gandului,
Unde metafizic suprim
Stupiditatea.
Mi-am spus de nu stiu cate ori,
Ca-mi iubesc
Luciditatea.

Uitasem cat de mult iubesc sa scriu,
S-astern hilar regrete, sa suprim festin pustiu,
De narcotice-nduplecate prin faringe ca fanarioti.
Stai jos.

Inghite pumnul ala patratic de pastile,
Da foc metalic,
Nu mai nevoie de multe zile,
Kamceatka pulmonara
Cusuta pe cord deschis,
Respins
Intr-un Auschwitz al surghiunului
Privirilor,
Doar martirilor
Cruta moartea.
Nu sta jos.

Scrie cu tus pe galben de mucava,
Ca va valora cumva viata ceva,
Mai mult si mai mut, cat surd indrug,
Ca resping luciditatea.
Obosit toracic,
Citesc cicatrici,
Ce oras crud...

Nu inghite acidul din eprubete,
Incendiaza laboratorul cosmogonic,
Fugi cu focul din talpi de spuma,
Pact si punct,
Taciturn in
Eclipsa,
Catarg
Si
Canal.

Mori viule, si fii viu, tu, mortule,
Am tratat sclipiri stinghere
La prea multe Fortune.

Liniste de gradul rosu si zero,
Numai ca aici mutenia aduce ciuma si holera...

"Si sa te ineci in oceanul asta de stele arse,
Sa ai impresia ca sunt frumoase,
Dar daca te sui, sunt chiar hidoase..."

Liniste de gradul rosu si zero,
Numai ca aici mutenia aduce ciuma si holera...

David Icke On 2012

2010-04-12T23:54:00.001-07:00

Salvador Dali on "What's My Line?"

2010-04-09T13:31:00.001-07:00

Numismatic ( Prin ochii zeului Ianus)

2010-03-28T14:19:00.000-07:00

-1998-
Părul miez de ou, ochii miez de soare, zâmbetul esenţă de rouă târzie, cuvintele apă-ntrun gheţar stimulat. În apartament, izul de brun retrospectiv stropeşte aerul camerelor, cu copilăria ochilor dulci. Alerg schematic, reuşind să îndeplinesc misiunea interacţiunii cu centrul fiecărei bucăţi de gresie. Îmi doresc să trec dincolo de holul rece şi îngust, spre malul sufrageriei, unde o masă încălzeşte profunzimile unor indivizi. Nu-i cunosc, nu le recunosc vocile, dar mă satisfac atât timp cât râd mai mult de două persoane la aberaţiile-mi interpolate-n discuţiile lor. Îmi contrazic piciorul drept, înaintând spre fierbintele eplogului de mai, însă telefonul ţipă-n dreapta mea. Întorc automatic capul, părul aşteptând să repet gestul. Întind mâna spre receptor, observând cât de roase mi-au devenit unghiile. Lipesc urechea pe plastic, strigând atenian: “ Sunt Cosmin, şi azi e ziua mea. Fac cinci ani, şi nu vreau să fiu deranjat! Cine eşti?”. Aştept răspunsul, însă odată cu semnalul unor ecouri simetrice primit în urechea dreaptă, interceptez valul de chicote, afundate până-n sinusuri, cu urechea stângă. Mă lipesc tacticos de uşa închisă, ce domină jumătate din spaţiul despărţitor al holului faţă de camera principală, imitând jocul de buze al celorlalţi. Telefonul sună din nou. Întind braţul forţat, până izbutesc să transfer vocea asurzitoare până spre timpan. Nu aşez receptorul bine, că şi fug imediat, neabţinându-mă să nu-mi strig sălbatic superioritatea. Văd grupul ciudat populat de necunoscuţi, al meu tată jucându-se cu celălalt telefon în palmele ţinute la spate. Alerg, cu soarele-ntre tâmple, spre el, încercând să demaschez impostorul. Pun mâna pe…
-2015-
“ Scoate-mă! Ţi-am dat toţi banii pe care-i mai aveam, acum vreau să te văd măcar că-ţi pasă, că-ţi dai măcar interesul! Sunt om, la fel ca tine... Ajută-mă!”. Lunatic în privire, aşezat cu bărbia-ntre palme, precum un gânditor solitar, încep să mătur părul , printre inelele metalice, crescând viteza între frunte şi ceafă. Fulgi dezolanţi evadează, forţaţi de împrejurări, până pe salopeta portocalie, de un gri pitoresc. Cascade de cicatrici nervoase spiralează printre oase, ce respiră greu, ca o gură blocată-ntr-o pungă, pielea ţinând loc de sacoşă. Arunc virulent pumnul drept, strâns puternic, spre chipul unform variat din faţa-mi, dar geamul îmi repugnă braţul. Pletosul costumat, de după obstacol, îmi face semn să ridic receptorul. Întind o mână spre aparat, observând cât de roase au hibernat unghiile pe capetele degetelor. Strig surd în emiţător, salivând rar: „ Sunt Cosmin, şi fac cinci ani din cauza ta, în caz că nu mă scoţi de-aici. Presupun că mai merit şi eu, din când în când, să fiu deranjat cu o informaţie! Nici nu ştiu cine eşti măcar... Cine eşti?!”. Aştept răspunsul, însă odată cu semnalul unor ecouri simetrice primit primit în urechea dreaptă, probabil din cavităţile celor doi gardieni, intercepetez valul de chicote, afundate până-n sinusuri, cu urechea stângă. Conştientizez serviciul cultural ce-l ofer colegilor de lagăr de lângă mine. Mă aşez tacticos pe peretele pe care stă atârant aparatul. Muşc paralizant buzele. Chipul de după geam îmi face semn să ridic din nou receptorul. O voce asurzitoare stârneşte valuri înfuriate în oceanul ideilor sinucigaşe al minţii, când zbor nemţesc spre un zid transparent, blestemând temeiul supunerii mele pe partea umbrită a peretelui. Lovesc apocaliptic în geam, lovesc splinul într-un chip real, dar de neatins. Nu mă retrag bine, că avocatul sare imediat din scaunul de aeroport, cravatei părând că-i pare rău pentru plecarea neaşteptată... Întorc privirea, şi dau de un grup ciudat, populat de necunoscuţi. Nu-s gardieni. Printre ei domină, nu-mi vine să-mi cred ochilor, tata, cu caliviţia-i de cazarmă. Se joacă cu mobilul, ca de obicei cu mâinile la spate. Alerg cu luna-ntre tâmple spre el, încercând să mă demaschez. Pun mâna pe...

-1998-
...pe blugii lui vestici, balansându-l uşor. Îi capturez palma în care telefonul se odihnea liniştit, dar soarele-mi dispare deodată din frunte. În locul aparatului, se ascunde ,ca un iepure, o monedă bătrână. Mizerabilă şi indescifrabilă, mă agasează cumplit, catapultând-o olimpic ăpe geamul deschis din balconul sufrageriei. Strig, blestemând spre cer: „ Tu eşti impostorul!”.

-2015-
...pe pantalonii asortaţi la costum, fixând degetele printre dungile aurii, şi cad în genunchi. Contemplu la mâna-i dreaptă, tatăl aducând-o de bună voie şi nesilit de nimeni între cei patru ochi rămaşi. Caut din priviri taina palmei, luna dispărându-mi deodată din frunte. În loc de celular, stătea întinsă ,ca pe un mal sud americam, aceeaşi monedă. Sclipitoare şi generoasă-n înfăţişare de această dată, îmi aruncă o lacrimă peste cearcănele marine. Capturând mâna-i într-un sărut, strig: „Eu sunt impostorul…” .

Comunicarea paradoxului -23 martie-

2010-03-25T14:11:00.001-07:00

-Calcule maşinale, robotice, scurse pe o perioadă tenebroasă. Ceasul te mângâie uşor, variabil, cu secundarul pe lângă sprânceana dreaptă. Te fololesc, cuvântule. Eşti dama mea de companie. Eşti escorta regretelor veşnice. Felaţia vocalelor tale atât de dulci, dar totodată atât de obsesionale, îmi generează erecţia crudelor încercări ale refuzului. Îmi umezeşti cu vârful limbii
falusul şirului de extazuri specializate în absurditan, şi muşti animalic, inuman, cu caninii furnicilor feline de osul paradoxului. Jur. Se contrazice... Cinci oameni ce-mi îngrădesc orizontul ochiului trei se contrazic doar din priviri. Râzi tu, Brutus, dar nu-i râsul tău. Caligula sânge varsă pentru acelaşi paradox. Pentru cominucarea dintre cei doi...
-Ce înseamnă? Înseamnă că ura, după cum s-a mai evocat nemărginit, e un sentiment mult mai amplificat, mult mai puternic decât iubirea. " Cuvintele n-au rost într-un pământ de gheaţă. Rămâi tot ce n-ai fost şi ce-ai fi fost în viaţă." Cu ochi de şarpe depresiv, dar pătruns actor, electrocutez lobi. De aici, până peste cartilaj, afacearea necinstită dintre reptila sinelui şi tu, stea nemuritoare - ce aşteaptă totuşi un contract, o directivă- decurge inutil. Eu, veninos şi perfid, sunt doar scriitorul ce nu-şi permite prin natura-i să guste concretul cunoaşterii. Tu, budist energic şi mereu al doilea, eşti doar cititorul, ce îşi permitea avuţia unei păreri, unui gând, ce-şi împământează virtutea unei clepsidre inundate.
-În mod unic, generaţia este înrobită, culmea scriitorul fiind catalogat robul lor. Aveţi ghinionul subteran, subminant, să vă cunosc limabjul , freamătul inofensiv, prin malurile-i nedescoperite de ţestele arse de o democraţie arzătoare. Din câte îmi amintesc, Vineri era neştiutor la spusele lui Crusoe.
-Dar nu o să ajungem noi la detalii de genul ăsta.

Meet Cosmin Black

2010-03-21T13:32:00.000-07:00

Glonte oxidat cu anxietate pătată ca o hartă pe poli,
Mângâie un preambul de epiloguri posibile,
Pe un neg la 2,57cm de capătul favoritului drept.

La încă 85 cm de punctul terminus al informaţiei,
La incă 25 cm cruzi, ce se izbesc de angina tenebroasă...
Spune: " Nu-ţi poftesc respiraţia, respiraţia ta setoasă" .
Fă cunoştinţă cu Cosmin Negru.
Negru rusesc- Ciornei.
Meet Cosmin Black.
Mă întrec doar cu fluturi şi albine
Vecine.
Un catastif iudaic, dar totodată extravagant
În suspine
Şi destine
Şi...vezi bine,
Ciclul se repetă, ca un pleonasm neînţeles .

Cu punctul tras şi aspirat printre peri anesteziaţi,
Până-n sinusurile unei imaginaţii sodomite,
Cu demiurgul schiţat pe frunte,
În locul ochiului trei...

Vrei nu vrei,
Tot acolo ajungem
Amândoi,
Vecine.

Octogenară dinamică, dar moartă bate de 13 zile
Consecutive,
La uşa camerei mele.
Ciudat este că,
Atunci când întorc privirea,
În loc de uşă văd zimbrii şi-o pasărea colibrii,
Nu cred că înaripata a simţit vibraţia iubirii,
Cum nici eu nu sunt indian.
Zimbrii sunt doi la număr,
Spânzuraţi tactic amândoi de toc.
Pasărea-şi face culcuş sub coada unuia dintre ei.

Ulterior George Enescu
Ciocăneşte a veste
Pe a sălbaticilor ţeste.

Îşi face loc, se aşează pe pat,
Călcând într-un petec de salivă.
Îşi scoate arcuşul, urmând drumul nonsensului,
Spre corzi.
Rămâne opac în priviri, gesturi, cuvinte,
Ca lorzi
Decepţionaţi de dispariţia fiicelor.

Dă-le tu, Nietzsche, lor
Otrăvuri sintactice,
Să arzi un pic blana maimuţelor...
Că-mi pare capătul atât de aproape,
Vecine.

Vecine,
Opreşte-te,
Rămâi elixirant mie,
Dar lasă-mi-l pe Enescu în pace.

Metempsihoză

2010-03-12T13:17:00.000-08:00

--porniti melodia de la final pt o experiente unica ;))--

Transpirat simt aerul umed suflând pe frunte,
Fluier trepidant sonate ca o sirenă tristă pe punte…
Unde sunt secundele? Obişnuiam să le număr,
În sfârşit, îndrept privirea, însă pe umăr
Se fixează o mână caldă, solitară,
Pe o rană cu sărut demonic, fierbinte ca o vară.

Şopteşte-mi avuţia pe care-am dorit-o,
Şi schimbă-mi acum viaţa, pentru că demult am plătit-o.
Ridică-te ca un val şi aruncă albul în timp,
Schimbă-te ca un cer şi condu-mă catolicu-le-n limb…
Lambriuri, lampadare le-am lăsat acasă,
Şi-am plecat cu optisprezece ceasuri şi-o clepsidră nervoasă.

Soprana ţipă-n continuare,
N-are frică de Satan, nici de înălţime,
Nici de mare.
Are-un suflet scăldat în Styx ca Achile,
Punctu-i slab fiind marcat în inima ta copile.
Negru ca noaptea, mefistofelic ca Mefisto,
Inefabil ca şoapta, neintegrat ca Flinstone,
Tantalic ca Tantal după ani şi ani de zile,
Un fel de indian cu talpă iute depresiv,
Dependent de pastille.

Şi chiar dacă ţi se pare amuzant contextul,
Ţine minte că încă mă omoară restul
De teste inepuizabile şi rupestre,
Iar leul îşi periază colţii în faţa mea,
Iar mafioţi cu perciuni dublii îmi vor viaţa, dar
Jur, ultimul echivoc murmurat va ţipa faustic, demonic,
Iar cei doi copii cu firicele verzui se vor întâlni-ntr-un gol tectonic ,
Iar anatomia fluturelui va fi rescrisă de mine, personal,
Iar sentimentele urbane vor rămâne sângerate-n parietal,
Iar tu, poet, ce râzi cu dinţi crăpaţi,
Cu ochi de vulture orb,
Cu mâini de hoţi scăpaţi,
Iar tu, poet, ce-mi înfigi cuţitu-n tâmplă,
Mă priveşti absent, râzând ironic, cu scânteia-ţi tâmpă,
Iar tu, copile, ce fugi de poet, de noi,
Cazi din groapă-n groapă, căznindu-te-n noroi,
Iar tu, strigăt artificial, arunci seva-ţi în vioară,
Iar arcuşul te priveşte, lăcrimează, se-nfioară,
Iar tu, lacrimă, ce-ţi pierzi virtutea-n lemn,
Stai şi promiţi că te schimbi, chiar juri solemn,
Iar tu, tată, ce-ai fost infernului călăuză,
Sobru şi nud în glasuri mi-ai stat în lirici ca o muză,
Iar tu, mână, mi-ai alintat poveşti,
Mi-ai spus că nu-i nevoie niciodată să te-opreşti,
Mi-ai spus cu valuri în buze că viitoru-i langă uşă,
Şi-am stat prăfuit, pierdut în timp, între cărţi, ca o păpuşă,
Şi-am visat cu sclipiri iernatice-n retină,
Gustându-mi dulcile răni precum se-alină o felină.

Printre flori cu spini şi viori în flăcări,
Printre ochi otrăvitori, şi închisori cu scăpări,
Printre palme ascunse pe obrazul stăng,
Printre gene pariziene, ce idilic se strâng,
Printre balerine rujate cu parfum de ciocolată,
Cu gâtlejuri fixe-n frânghii, şi tutuul aruncat în baltă,
Care veghează vecinic spre tălpile-i cruate,
Odată încălzite de balerini şi panglici încurcate…

Tată, din vina ta tot repet povestea,
Dar e din ce în ce mai bună, află de la mine vestea,
Că am murit demult, a rămas doar scheletul,
Şi-anxietatea sadică, nebunia, sufletul…
Află de la mine că timpul s-a oprit,
Au rămas doar zâmbete, de care m-am lipit.
Află că Pământu-i înecat demult,
Află că filmul ăsta-i atât de alb-negru şi mut.

Într-o văgăună clasică cu ziduri limfatice,
Sug umanul din mine, schiţând desene sporadice,
Culoarea lor cimentată pe stern ca tutunul,
Dezvăluie un geam, conturând prin gratii cătunul
Spre care vreau să fug acum, să sparg zidul,
Să rup gratiile-n canini, să opresc etern ritul.
Smulg din fire lustra-mbrăţişată de-un carton sferic,
Mângăiat sexual de-un zburător multicolor, iberic.
Vărs lava-ntrun ţipăt totalitar, estic.
Zburătorul vrea să mă opresc, transmite el gestic.
Îmi iau elan olimpic până-n celălalt zid,
Antrenând uşor ceafa şi blana-i pe cenuşiul livid.
Pornesc în spirit războinic spre barele barbare,
În ritm de clopot surd, în cor de mâini murdare…
Când fruntea atinge prodigios metalul,
Când pieptul sfâşie pulsul, simţul, vitalul,
Când ochii se închid cu sânge spre ureche,
Când piciorul drept îşi strigă cealaltă pereche,
Când corpu-mi se transform în pulbere neagră,
Şi din ceaţă răsar fluturi, care-n dans se leagă,
Când din prag se ivesc îngeri cu-aripi albastre,
Şapte fluturi gemeni, ca-n perfidele canaste,
Când fluturii se-adună-n grup, dansează,
Şi evită gratiile valsănd, lipindu-se de rază,
Când ultimul va inspira parfumul cătunului,
Atunci îmi voi întuneca creştetul în suflul tunului,
Şi voi aprinde chibritul în semn de victorie,
Şi voi încălzi fitilul, donându-i faustică glorie,
Şi mă voi metamorfoza în fluturi, ca primăvara-n arbori,
Şi-mi voi petrece unica ziuă prin iarbă, prin flori, prin scorburi,
Şi-mi voi găsi braţul diafan, feminin, pe care să m-aşez,
Şi îi voi mirosi izul de piersică, lângă lob am să meditez,
Spre magma apusului, spre jocu-i de lumină,
La pământul ce vibrează, la pielea ei sublimă…

Atunci, străinule, ţine minte, voi închide
Aripile într-o harpă, şi zborul în săgeţi răpite
De luna grăbită să-mi vadă finalul,
Să-mi guste metempsihoza,
Ştiind că-i ultim ritualul.

Atunci voi evoca zâmbetul într-un de aripi aplaud,
Voi îndrepta antenele, glasul ei o să aştept să-l aud,
Voi saluta luna pregătit pentru plecare,
Şi voi zbura natural pe-o petală, pe-o floare.

Înecată mintea visează templu pentru suflet,
Braţul concretizându-l, pielea jucându-l pe Hamlet.

Plec si cred o sa si uit de inima mea

2010-03-10T13:34:00.000-08:00

Anatomia fluturelui

2010-03-10T00:51:00.000-08:00

Coming soon.
Precomenzi-0728454734 :)) e pe bune

Cianură pentru un fluture

2010-03-04T00:52:00.000-08:00

Te implor, lasă-mă să mă pot privi.
Te rog, nu te mai împotrivi...
Lasă-mă să fiu ce pot,
Să fiu otravă şi antidot.
Lasă-mă să mor,
Lasă-mă să fiu,
Lasă-mă să zbor,
Lasă-mă să ştiu
Să alunec inconştient pe un alt tărâm,
Cu genele să dărâm
Ziduri din riduri,
Rituri din ritmuri,
Riffuri prin beaturi,
Tincturi de vulturi,
Rupturi de facturi,
Fronturi, impacturi,
Standuri cu stihuri,
Lanţuri de picturi,
Care-ţi ţipă în ceafă neîncetat
Nu mai lăsat...
Nu mai lăsat...
Nu mai lăsat...
Să-mi joc jocul...
Focul din pupile
Nu-ţi mai dă pace copile,
File şi zile
Precum pastile,
Se duc vieţii pe gâtul amorfic,
Şi-mi rămâne doar gunoiul simbolic.
Crâmpei nenorocit
M-ai învăţat doar cum să mă sinucid.
Asta nu e viaţă,
E sens giratoriu.
Cine eşti?
Sunt singur.
Ce păzeşti?
Doar doliu.
Nu mă lăsa s-adorm,
S-ar putea să mă trezesc.
Nu mă lăsa să torn
Cuţitul în salivă,
Sunt doar un puzzle pământesc.

Zâmbesc la nori,
Ei zâmbesc înapoi,
Primul care pierde,
Îşi ia ploaia înapoi.

Nu mai zbura zburătorule.
Nu mai înjura călătorule.
Nu mai omorî gânditorule.
Nu mai gândi scriitorule.

Străinule, lasă-ţi mintea-n pace,
Poţi să te lupţi cu molii, dar nu mă complace,
Ace sinaptice cercetează cearşaful de pe creier,
Ca un greier psihopat stau şi cânt negru, cutreier
Hărţi deschise pe o masă nervoasă,
Nu te mai minţi că treci printr-o fază,
Muşcă-ţi căluşul, îngroaşă-şi tuşul,
Despică-ţi pluşul, priveşte-ţi culcuşul
Sângerezi şi-ţi lipseşte duşul...
Apocaliptic,
Criptic şi tipic,
Mesajul se ascunde
În inimă, aritimic.

Conectat la junglă prin pungă ca aurolac,
Zac mat ca şahul,
Vracul mi-a prescris cu sânge reţeta,
Mă înţep ca un oţet, am
Rana deschisă-n călcâi
Ca Achile demascat. Rămai
Evreule fixat în picior,
Îţi dau şi lift,
Îţi dau şi ură.
Cianură-ţi topesc peste faţă,
Nu te tulbura,
C-am înghiţit ale dracului de
Multe ciori în viaţă.

Îngheaţă pe loc,
Şi decolează liniştit,
Mai ai doar secunde
De trăit.

Beacuse i got ...

2010-02-28T07:04:00.000-08:00

Am particulele virusate, creierii "insectati" si trebuie sa gasesc antidot. Scuzati intarzierea, fluxul de informatii se lasa asteptat.
Trompeta si ea la fel..

Sample:

Printre viespi m-ai facut albastrui fluture
Intr-un paradox inchis m-ai pus sa dau ture
Nu recunosti regretul ce-mi tipa-n orbita
In sfarsit printre fluturi, dar m-ai lasat omida...

stiu ca ma repet dar ma stie...

Asculta mai multe audio Muzica

Cookie Monsta - Ginger Pubes

2010-02-23T01:30:00.000-08:00

Porno Saturday

2010-02-21T10:16:00.000-08:00

Hilar, în acelaşi timp sadic, sădit în mine tumultul îşi metamorfozează rădăcinile în firicele, proiectând distorsiuni precum cinematografe vechi şi dereg(u)late. Furnici roşiatice, ce aduc mai degrabă cu urechelniţe, şerpuiesc labirinturi variabile, în care există opţiunea moarte. O insectă ce compătimeşte, gâdilă irisul cu întrebări ermetizate, apoi străpunge scutul sentimental, anihilând purioul lepros, ce trimite constant şi des particule arămii cu zâmbet de Auschwitz în plin târg de Crăciun. Evreu legat obmilical de măseaua de minte, trage de cordon, ţipând a magmă. Falsific starea, prefăcându-mă hollywoodian. Oscarul viselor i-a fost acordat gânditorului sinucigaş pentru scenariul de o morbiditate carismatică. Soldaţii ambiţiei catapultează ancora deprinderilor în omuşor, ţâşnind inofensiv sânge pe cerul gurii. Batalionul urcă pe sfoară, cu furnicile intrate prin ochi în braţe şi rucsacuri, căpitanul anunţând prin staţie că zona este accesibilă, dinţii fiind depărtaţi. Soldaţii iuţesc pasul pe teritoriul umed şi neted, şi se paraşutează din cavitate. Serenitatea este surpată, stagnarea situaţiei survenind sec...
- Întinde mâinile…
O domnişoară cu halat alb precum bunica decedată printr-o acumulare de lichid cefalorahidian in interiorul cutiei craniene, se uită cu ochi tineri şi insomniaci, în cei de un verde amfibian, ai mei. Întind mâinile paralel, păstrându-mi falsitatea hollywoodiană activă. Introduc palmele într-un set de mănuşi tivilichii . Cobor bărbia-n stern, şi simt halatul alb cu un iz de morgă. Îmi este predată ştacheta sub formă de fierăstrău, şi sunt condus spre un pat puşcăriaş. Relieful cearşafului conturează un cadavru.
- Sunt într-o morgă, cred...îmi spun.
- O altă domnişoară cu ochi parizieni şi contur artificial îndepărtează zăpada. În loc de chip uman, un portal negru cu unduiri magenta mă hipnotizează., injectându-mi o călătorie umbrită de etape cântate de un cor de asasini amatori.
- Întinde mâinile...
O domnişoară cu halat alb ca frica se uită în ochii...
- Uite ce e. O să mor, dacă nu mă ţii acum în braţe. O să mă duc singură pe balustrada podului pe care stăm, şi mă arunc. Mai şti când ţi-am zis că nu ştiu să înot, şi că mereu am vrut să ling un delfin pe burtă? întreabă ea plângând.
-Întinde mâinile...
O domnişoară cu halat alb...
- Sunt un suflet singur! spun eu.
Eu stau în faţa mea. Aplec urechea dreaptă pe umăr. Clona face la fel.
- Sunt un suflet singur, ce nu înţelegi? Reliefezi ambiguităţi printre fluctuaţii electrice. Îţi place cum sună nu? Mi-e jenă. Serios. Uite-te la tine!
Apuc silueta de gât, îi muşc obrazul, însă trei viori mă înconjoară, şi încep să şoptească incantaţii efemere:
- Anxietate nesfârşită arată-ţi soarele!
Îmtr-un moment de pauză muzicală, alerg spre imagine şi o împing de pe pod, direct în apă.
-Mereu ai vrut să lingi delfinii pe burtă, aşa-i? strigă el ironic.
Unghiile îmi dispar de parcă aş fi făcut din milioane de pixeli, braţul dispare, genunchii dispar...
- Întinde mâinile...
O domnişoară cu halat alb... Portal negru cu unduiri magenta... Zbori...
Suflul mi s-a oprit. Cu ultimele scântei ale cortexului conştientizez imaginea ta, imaginea finală, domnişoară cu halat alb şi cu ochi tineri şi insomniaci, şi privesc cum îmi salvezi ceafa de pe pietriş, cu lacrimile-ţi udându-mi buzele. Strigi:
- Zi ceva! Te rog! Uite ce e. O să mor şi eu, dacă nu vrei să mă ţi în braţe.
Iar eu, cu pacea exterioară atinsă şi indusă, te privesc şi-ţi spun:
- Sunt un suflet singur. Mereu mi-am dorit să ling delfini pe burtă. Lasă-mă aici, te rog.
Rămânând suflet şi stare singură într-o pădure închisă şi veche, furnici roşiatice, ce aduc mai degrabă cu urechelniţe, şerpuiesc labirinturi variabile, în care există opţiunea moarte. O insectă ce compătimeşte, gâdilă irisul cu întrebări ermetizate, apoi străpunge scutul sentimental, anihilând purioul lepros, ce trimite constant şi des particule arămii cu zâmbet de Auschwitz în plin târg de Crăciun. Şi mor.
Prima dată am vrut să cred că sunt propriul meu experiment. Încep să cred că înghiţitul ăsta de fulgere e mult mai complex. E mai mult decât stare. E mai mult decât noi doi. E o sumă întreagă de decese pe o perioadă finită, şi definită prin viaţă.
To be continued...

Damian Marley - Welcome To JamRock (live studio)

2010-02-21T00:07:00.000-08:00

Ce te miri? :))

2010-02-20T12:36:00.001-08:00

Vin cu ceva bun dimineata;))

Angajez

2010-02-19T01:26:00.000-08:00

Angajez persoana care sa transcrie texte scrise de mana in word. 0728454734

Locul 3-Mihai( snsone)

2010-02-16T12:32:00.000-08:00

Nu imi cer scuze pentru intarziere, in speranta unor ganduri mai bune.

LOCUL 3

Mihai a.k.a snsone

--- Mihai un personaj obscur,(sero)pozitiv, si totodata un betiv al cuvintelor, nefiind un impatimit al alcolului. Se dedica din ce in ce mai mult unei duplicitati. Da el e SNSONE. Si va veni in forta. Fiti pregatiti, si tineti minte ca de-aici a pornit viitoarea lui cariera.
---Mancare preferata: imi place sa mananc curve moarte la pranz;
---Film preferat: 2girls1cup interpretat de tine si seka;
---Citat preferat:"ciornei e un lache,eu l-am pus sa scrie asta acuma"
---Un lucru care ii place la apa plata: nu pot divulga inca aceasta informatie
---Cum vede lumea in 2010: asta e un oracol?
Interests
Film, graphic design, zombies, making my own photos [redundant], walking on water, art, and reading!

Cosmin încă visează

2010-02-16T00:10:00.000-08:00

Copilul încă mai zâmbeşte ironic şi-absent,
Circarul încă mai scoate foc prin pori,
Beţivul încă mai scapă sticla pe jos cu lacrimi în ochi,
Drogatul încă mai strigă nebun versuri gnomice,
Poetul încă se mai unge cu benzină, cu chibritul între degete,
Ignorantul încă îşi mai măsoară regretele,
Egocentricul încă mai trăieşte în trecut,
Cântăreţul încă se mai întreabă,
Sentimentalul încă mai are un gust de vomă pe faringe,
Ciudatul încă mai râde pe un shuffle anxios,
Măscăriciul încă mai pătează cu sânge un poster cu Mălăele,
Prietenul încă mai flirtează cu un anus anexat sieşi,
Infidelul încă mai udă eprubete,
Amuzantul încă mai are dureri imense de cap,
Nimfomanul încă se mai gândeşte la următorul cui,
Sinucigaşul încă mai aspiră la un piersic pe balcon,
Hip-Hoperul încă mai caută baruri prielnice,
Chiulangiul încă îşi mai cumpără Luckz Strike stricat,
TOcilarul încă mai tace, dar suferă totuşi de logoree,
Petrecăreţul încă se lasă condus în orizont de elasticul sutienului,
Chitaristul încă îşi amână prologul,
Pianistul încă mai linge drogat clapele de praf,
Eul încă moare,
Pielea încă se ceartă cu eul,
Ochii încă mai caută antigel pentru parbriz,
Nasul încă e în sevraj,
Urechile încă mai caută decepţionate,
Gura încă mai îneacă paradisul într-o trândăvie eficientă,
Dinţii îmcă mai caută turişti,
Limba încă se mai ocupă de marketingul dinţilor,
Saliva încă e în pericol de cutremur,
Părul încă trăieşte în rezervaţie naturală,
Mâna dreaptă încă mă urăşte,
Mâna stângă încă mai are o slujbă fecală,
Pula încă mai caută chipsurile cu pizza din copilărie,
Genunchii încă se uită la filme cu step,
Unghiile încă n-au spus primul cuvânt,
Inima încă mai aspiră la Vezuviu,
Creierul încă mai vrea,
Stomacul încă nu a ridicat vizele,
Plămânii încă sunt în stare de şoc după Revoluţie,
Ficatul încă se freacă pe cap cu Aloe Vera,
Linişte...
Cosmin încă visează.

"Guerre aux chateaux, paix chaumieres"

2010-02-14T03:59:00.000-08:00

___Sugi pula Cronos, ca n-am de gand sa ma obisnuiesc cu tine.
___Contempland rational, ce ciudat, aflam ca "Eden" inseamna "delicii" in ebraica.
Cum totodata voi spuneti ca gusturile nu se discuta, de ce as crede in acelasi Eden ca al vostru?
___ "Egalitate, dar nu pentru căţei." - spuse înţeleptul dulău de curte Samson.
___ ELefanţii lui Cezar au început să se sinucidă.
___ "Et tel mot pour avoir rejoui le lecteur/ a coute bien souvent des larmes a l'auteur."---"Şi un astfel de cuvânt care a înveselit pe cititor a costat multe lacrimi pe autor"---Boileau, satira VII, Genul satiric, vers 7-8
___ E finita la commedia! spun plângând sânge la maimuţe episodice.
___"Guerre aux chateaux, paix chaumieres"---"Război castelelor, pace colibelor"-Nicolas Chamfort.
___"Hârtia suportă orice, hârtia nu roşeşte"-Cicero.

Un ritm creol îmi roade ritualul

2010-02-12T13:09:00.000-08:00

Muşc lanţul, îl rup, dar creşte altul prin gingii,
Şi repet mişcarea ca un bătrân deist printre copii.
Realizez că clepsidra se sparge într-un slow motion ciudat,
Oarecum pitoresc,
Zăresc un probabil fost împlinit, ce păcat.
Călătora se-opreşte,
Iar centurile de siguranţă nu mă mai îmbrăţişează,
O stewardesă serioasă se uită spre mine ca la ceas.
Un impas atras de paşi.
Pe holul avionului, ce oameni împăcaţi,
Se felicită reciproc, vai ce noroc c-au fost salvaţi.
Cobor treptele metalic, şi arunc privirea-n orizont,
O tarantulă roşcată îmi face cu ochiul din Amazon,
Zona de zirkon zidit în zare îmi catapultează creierii până-n ozon.
Confident morţii îmi iau elan ca un elan într-o junglă,
Soarele mă topeşte ca eternul,
Ca-n clasicul western îmi taie calea o pungă.
Cred că scria pe ea nu ateriza,
Sau nu ameriza,
Sau nu ateriza,
Sau...N-am sesizat.
Ajung în faţa ei, buzele-i cântă mut poveşti,
Tu stai în stânga noastră şi cu mâna lipită de ochi ne priveşti.
Îi iau trunchiul, şi-o arunc într-o curbă autumnală,
Precum o frunză prinsă cu aţă roz de o roză letală.
Valsăm piruete nefixe printre roţile avianelor,
Însă un ţipăt anunţă neaşteptatul,
Şi totul ia foc.
Un film apocaliptic,
Un peisaj mitic.
Tarantula roşcată dispare,
Iar un gras pătat de muştar mă trezeşte,
Sunt încă într-o călătore ciudată.
Stewardesa sobră din ochi nu mă slăbeşte,
Tu probabil tot cu mâna pe ochi stai,
Iar valsul continuă pe ecranul din faţă,
Pe care stă scrijelită o frază
Cu gust de mai stai.

Mai stai printre nori.
Pluteşte copil,
Pluteşte senil.
Mai stai până-n zori.
Pluteşte şi mori.

Mai stai lângă soare,
Ştiu..lumina doare,
Ştiu...zâmbetul
Când nu pluteşti dispare.
Pluteşti în schimbare,
Se văd capete în zare.
Ştiu,ştiu...lumina doare.

Călătora se scurge în timpi calzi şi palizi,
Soarele plânge suliţe asemenea,
Pe geamul unui invalid,
Individ stropit cu muştar, uite-te la mine,
Şi spune că nenorocitul ăsta de drum
Are să-mi reveleze un bine,
În fine.
Aterizez pe-o insulă ciudată şi verde,
Cu copaci neîncrezători,
Iar un craniu ospitalier se-ntrevede.
Cobor din nou metalic pe trepte,
Şi nu-mi vine să cred în fragmente,
Când roşcata insectă cu opt picioare,
Are să apară-n faţa mea,
Oroare.
Ochiul drept evită-n scăpare
Ciudatul ce-l îngână.
Înaintez, iar punga se uită zănatic,
Cu mesaju-i sterp.
Nu...Nu avertizez...
Nu aterizez...
Nu...Nu cedez...
Secundă...Secundă muritoare rupe-ţi vesta,

Indian neiniţiat,
Nu-ţi mai antrena Ritualul.
Stai jos,
Îmbracă-te în tulbure.
Şi lasă-mă să-ţi dau
O
Veste rea.

Se topesc secundele.
Apoi îngheaţă,
Apoi sunt stropite cu acid
Un zgârcit
Le minte,
Şi apoi se-nchid.

Revenind.
Păstrează-mi genele
Într-un sertar de culoarea oceanului,
Nu mai bloca între paranteze,
Nopţi uitate şi zile-ntregi pierdute prin metereze.
Ce sete băiete,
Ce-ai cu balena?
Ea încă-şi mai caută începutul.
În faţa bunului nostru cui zeu,
Ascuţit şi ironic mă priveşti străinule.
Te ascunzi sub măşti camuflate-n lire sterline.
Feline ascunse în crăpături ascunse
Se ciocnesc de tine tăcute şi pătrunse.
Nu se găsesc gândaci de Colorado,
Care să zboare mincinos spre Galapagos?
Sare o stare din start,
S-ar stiliza în întristare.
Intră-n camera de filmat,
Şi găseşte-ţi locul în opere de Lipatti,
Joacă-te cu un gibon prin ziduri de Vivaldi
În note obscure.
Tot dai nervos şi crud ture,
Încerci să realizez un documentar
Despre reproducerea din Poltergeist,
Dai click dreapta spiritual şi-apoi cu jind resized.
Doi tropetişti cu corn în frunte,
Încearcă prodigios să mă inunde
În cântece pulverizate din harpă,
Care mă trimite într-un deşert, cu un spray şi-o hartă.
Împuşc psihic o cămilă profundă şi vie,
Îi şoptesc faustic la ureche magie,
Şi cu viteza sunetului
Ajung într-un hotel negru.
O domnişoară amăgitoare
Mă primeşte cu braţele deschise la dreapta,
Conducându-mă într-o cameră cu un cactus în centru,
Să-mi spuneţi cine-i pentru,
Ca pentru navă cosmică să ne luăm carnetul.
Prefectul staţiei galactice îmi aduce în cameră
Pâine cu gem de ciment, şi-o atmosferă de carceră.
Scrijelesc linii pentru zile pe tapetul pereţilor,
Şi înjur cu un chinez, ce-a trăit în Tokyo, soarta corecţilor.

Credeţi-mă, povestea trebuia spusă într-un final,
Căci finalul a fost spus de nesfărşite ori.
Nu vă mai ascundeţi în comori,
Căci doar lumina din sufletul vostru,
Rezistă mai mult decât
Neonul raţiunii.

Gândeşte, nu crede,
Crede, şi nu gândi,
Suntem doar balerine din mină de creion,
Schiţate prosteşte pe hârtii.

Mai stai printre nori.
Pluteşte copil,
Pluteşte senil.
Mai stai până-n zori.
Pluteşte şi mori.

Mai stai lângă soare,
Ştiu..lumina doare,
Ştiu...zâmbetul
Când nu pluteşti dispare.
Pluteşti în schimbare,
Se văd capete în zare.
Ştiu,ştiu...lumina doare.

Roads

2010-02-10T13:28:00.001-08:00

Nano

2010-02-10T12:34:00.000-08:00

Revino la uman
Iubito, revino.
Revino în torace.
Echilibrează-mi balansul,
Suflă-mi din nou dansul.
O mie de siluete vesele pe secundă,
Crudă
Stagnare.

Revino la uman
Iubito, revino.
Dragoni cu colţi scărboşi,
Şi negri, şi întunecaţi,
Şi iuţi,
Şi dantelaţi
Cu tumori
Viermănoase.
Grimase-n
Orori.

Revino la uman
Iubtio, revino,
Căci lacrimile
Inundă prodigioase mişcări.
Îţi cânt ultimul abur,
Ultimul dubstep cu spini,
Ultimii trei dinţi din spate,
Ce strâng elixirant
De crini.

De la 3:00 se joaca cu sufletul tau.

Death and all his Friends

2010-02-10T00:37:00.001-08:00

CASTIGATORII

2010-02-09T10:46:00.000-08:00

Asa.
Nu ma asteptam sa fie atati concurenti, asa ca am hotarat sa fac un top 6.
Castigatori sunt:

Locul 6: worsakeend
Locul 5: Kanosi
Locul 4: Ana
Locul 3: snsone(Mihai)
Locul 2: Dream Of Mirrors(Ion)
Locul 1: Balan Vlad(bubu)

Voi pune pozele si descrierile primilor 3, si voi da mai multe detalii mai tarziu.

Dialog hexapod

2010-02-09T02:22:00.000-08:00

Două muşte eliberate de o gândire complexă şuşoteau şoapte şarmante:
-De ce mă întrebi mereu aceleaşi sacadate silabe?
-Aripile tale au devenit cenuşii. Ce alb demiugic aveau...
-Şi îngerii se mai împiedică de abisuri. Nu?
-Şi ce picioruşe de caracatiţă aveai. Acum nu le mai văd...
-Şi tentaculele se mai încurcă între ele. Nu?
-Şi ce ochi sclipitori, în care mă puteam privi, aveai. Acum tac mâlc...
-Şi irisul se mai ofileşte. Nu?
-Şi...
-Dar tu? Unde îţi e calmul? Unde îţi e căldura?
-Cum crezi c-am devenit muscă? Şi oamenii mai au hemoptizie. Nu?

Asculta mai multe audio Muzica

CONCURS

2010-02-08T11:25:00.000-08:00

De azi inainte pornesc un concurs. :))
Scrieti o strofa, un vers, o propozitie ..orice..si cea care imi place cel mai mult o voi folosi intr-o poezie. Presupun ca este o imensa onoare. Defapt stiu sigur.
Deadline: miane ora 20
Si tumorile iubesc;;)

Puteti scrie orice!!! inclusiv un singur cuvant

Update:

- lasati la comment creatiile
- nu conteaza ce scrieti, gusturile mele sunt haotice, dar pure ca Lenorul
- poezia va fi postata cu titlul si poza castigatorului-voi face si o mica descriere a lui.

Beti lichid de baterie ca bolnavii de sindromul Munchausen.

Update2:
-m-am razgandit, am sa scriu o poezie despre acea persoana, sau nu neaprat poezie, vad eu. voi publica de asemenea poza si creatia voastra

Johnny Bravo Meets Adam West

2010-02-08T10:28:00.001-08:00

Sabasa 2010 - promotia Ura Cervicala

2010-02-08T00:48:00.000-08:00

Sugrumat de cabluri, ca un IT-st deceptionat de ultima iubire cu miros de mandarina si nisip pe timp de soare artifical.
Liber ca un avion gri-verzui,cu aripile inhumate in apele unui ocean nedescoperit de ochiul stang, la inca 3,55 cm fata de cel din stanga celui drept.
Scuzandu-mi inconstant situatia ca un preot pios, iesit la pensia obarsiei. Afla peste 3 luni ca sotia i-a luat cele 3 foarfece cu model de austeritate ingrata.
De ce "Sentimente urbane"? Ca sa-ti dau un pretext sa ma citesti.Nu cred in titluri.
Asera mergeam cu josul in susurul suspinelor fierbinti, cand deodata ma intalnesc cu Tudor Gheorghe. Mi-a spus ca temeiul calvitiei il reprezinta tacerea, cum totodata tacerea dialectica recunoastea doar non-valorile.
Incer sa fiu domnisoara ta de o noaptea si inca 45 minute antiseptice.
Si uite asa raman cu babuinul, fiu de rabin, si anulez abundenta viscolului neuronal.
Urmeaza doar rute rapide in urmtoarele 3 vieti ale lui Eschil si a parintilor oranduiti dupa batalii, precum cea de la Marathon.
Gogoasa cu ejaculre precoce.
Sunt etape si etape.
Nu-i asa?

Scaunul celor 85 de ace

2010-02-03T12:10:00.000-08:00

Aşează-te la masă,
Ia un loc, nu te sfii,
Priveşte-mi ochii,
Dă-ţi seama singur
Că n-am chef de prostii.

Autopsii infinite
Poţi imagina prin piele,
Dar ai grijă ce-ţi doreşti
Că poţi să rămâi cu sechele.
Observ tremurul mâinii.
De ce transpiri?
Te-au speriat cumva jos câinii?
Îţi permit să respiri.
Acum întinde mâna dreaptă
Cu palma spre soare,
Închide ochii, şi-mi spui în şoaptă
Dacă-ţi doreşti să ia amploare.
Joacă-te cu lama,
Şi simte lemnul.
Ţine-l de mână pe Dalai Lama,
Şi deblochează-ţi sternul.
Lasă-ţi spiritul să te vadă,
Cum nu te-a văzut niciodată,
Odată redată, predată, cumpărată
Imaginea poate deforma adevărul.
Părul de pe picioarele tale
Îl poţi desface-n macabre visuri,
La fel ca două petale
Ale unui cactus pierdut în lirice abisuri.
Acum ţine strâns cuţitul,
Ca şi cum ar fi ultima doză,
Nu fă pe nesimţitul,
Nu cred c-ai venit să-ţi dau o roză.
O proză-ntreagă se scurge
Când îţi zic să lipeşti
Tăişul timpului pseudo-dulce...
Hai mai repede! Sau te opreşti?
Un carnaval roşiatic
E creionat pe gât,
Când sângele ţâşneşte,
Şi mă murdăreşte. Lupt!
Lupt! Spune el,
Privindu-mă-n teroare.
Lupt! Lupt! Ca un rebel.
Îmi face semn că ia amploare.
Îşi alege alt cuţit,
Model de hienă crucificată,
Şi-n privire amuţit,
Îşi lasă spiritul să-l vadă
Dormind veşnic într-o baltă.
Şterg cu mopul ce-a rămas,
Aspir amintiri opace,
M-aşez la masă-ntrun glas,
Invit pe următorul să ia loc
Pe scaunul celor 85 de ace.

Aşează-te la masă,
Ia un loc, nu te sfii,
Priveşte-mi ochii,
Dă-ţi seama singur
Că n-am chef de prostii.

***

Îmi pare rău că ţi-am citit glasul,
Dar am chitanţă.
Tăcerea ta amplifiă impasul,
Tăcerea ta de gheaţă.
Îţi pot îndeplini o dorinţă din trei,
Spune privirea mea semeaţă.
Nu-i vina mea că nu şti ce vrei,
Şi nici a spiritului, cu siguranţă.

Massive Attack -Splitting the Atom

2010-02-03T09:39:00.000-08:00

Lift

2010-02-03T01:48:00.001-08:00

Iar fata cu mărul niciodată n-o s-o ştim

2010-02-01T14:13:00.000-08:00

Ca marea din sare,
Ca zarea-n visare,
Ca starea dispare,
Ca seara-ntrun soare.

Ca seara-ntrun soare,
Ca starea dispare,
Ca zarea-n visare,
Ca marea din sare,
Cristale impare,
Petale vitale,
Ritual în tipare,
Tumult în ţipare.

M-ai prins orbeşte de mâini cu sfoară,
Mi-ai înecat ochii, şarpele coboară
Din craniile spânzurate-n copaci,
De ce m-ataci? Taci, dac-ai draci.
M-atragi spre domnişoara cu dichis,
Ce stă dezbrăcată de cuvinte. Întins,
Părul roşu mă priveşte supărat,
Lăsând în orizont doar un ochi încruntat.
Mâna-i stângă îmi spune o poveste,
În forma unui măr, ca-n desenele rupestre.
Îi iau fructul din mână, mintea-mi joacă feste,
Iar vocea ei răsună-n palide ferestre.

Terestre aripi de înger spontan,
Îmi păcălesc visul, ca un ritual indian,
Puritan moment impertinent, hai-hui,
Fumezi natura, dar te rezumi la high, cui.
Două cuvinte ce le repeţi,
Segmentându-ţi gândirea-n octeţi,
Umbra aruncă lumina în pereţi,
Spânzuraţi de zidul spinilor rezistenţi.

Cutume şi dume învăluie locul,
Glume şi brune destăinuie codul,
Nocturne dube caută aprodul,
Când spirit lugubru-şi respiră drogul.

Ca marea din sare,
Ca zarea-n visare,
Ca starea dispare,
Ca seara-ntrun soare.

Ca seara-ntrun soare,
Ca starea dispare,
Ca zarea-n visare,
Ca marea din sare,
Cristale impare,
Petale vitale,
Ritual în tipare,
Tumult în ţipare.

Introdu jetonul apocaliptic,
Ca să-ţi conturez voiajul criptic,
Printre norii ciudaţi de un gri sublim,
Iar fata cu mărul niciodată n-o s-o ştim.

The Machinist

2010-02-01T03:33:00.000-08:00

Distileria

2010-01-31T12:49:00.000-08:00

Massive Attack - Protection

2010-01-28T00:42:00.001-08:00

Ultimul echivoc murmurat

2010-01-27T01:33:00.000-08:00

Îmi vreau zâmbetul şchiop înapoi,
Vreau un alt ambalaj,
Vreau să scap de sevraj,
Pentru că simt prin trahee un ritm de şantaj
Inegal.
Vreau casă.
Vreau să-i spun că o iubesc,
Să-I spun un poem,
Şi să cad pe gânduri,
Optimizat de raza unei speranţe,
Fremătând ritualurile post-mortem
De altădată.
Vreau o vioară.
Vreau ritualuri noi,
Vreau altă magie,
În mintea-mi rulează un film fără regie
Concretă.
Vreau să pot zâmbi.
Nu-mi amintesc când am zâmbit sincer ultima dată.
Micţionez elanul buzelor false.
Vreau să fiu pur.
Sunt artificial, ca amarul cuantic din sinapse.
Vreau singurătatea salvatoare.
Vreau altă stare.
Vreau să plâng cianura nenorocită,
Ce-mi capsează cu venin
Mintea odată neprihănită.
Vreau să pot sufla focul,
Ce tot arde din jarul
Ce stagnează moribund
În canalele subteranelor
Nelinişti.
Vreau să scap de cuvinte.
Odată ce scap de cuvinte,
Scap de magii şi visuri,
Apoi,
Odată actualizat,
Să zâmbesc amintirea.
Aşa mi-e firea,
Ca un delfin cu Tourrete,
Am privit siluete ca pe cartoane,
Şi le-am înmuiat în scuipat.

Şi poate n-ai crede că se poate plânge
Pentru două braţe şi un miros de piersică.
Şi poate n-ai crede că se poate plânge
Pentru amintiri mişcătoare-ntro stare amnezică,
Şi poate n-ai crede că se poate plânge
Pentru scânteia pupilelorm
Şi poate n-ai crede că se poate ţipa sânge
La un perete ce strânge
Din dinţi în faţa ta,
Şi tace.
Şi poate chiar n-ai crede că un ins,
Un ins poate visa o singură teribilă chestie,
Amplificată cu trestie,
Amplificată până la apusul lacrimilor,
Pentru cuvântul ce trebui spus.

Vreau să pot dormi.
Am uitat cum e.
Vreau soarele demiurgic înapoi,
Să-mi sufle stihurile la ureche,
Şi să trăiesc doar din atingeri.
Vreau palma de nisip înapot.
Vreau degetul pe obrazul drept.
Vreau zâmbetul.
Vreau zâmbetul.
Vreau zâmbetul.
Unde tantaric zâmbet eşti?
Unde faustic zâmbet eşti?
Unde te ascunzi?
Închis într-un paradox încuiat cu lacătul,
Mi-e foame. Subnutriţia irealizabilului ucide.
Mi-e sete. Deshidratarea zgomotului mă face sătul
Să cred că mai există fericirea în momente lucide.
Cine te prinde de geană şi te ridică de pe jos?
Nimeni?
Cine?
Nimeni?
Argument mut.

Şi poate mi-e de ajuns să cred visul.
Pentru că el a fost slăbiciunea sângelui din mine.
Pentru el am plâns,
Pentru altceva nu-mi recunosc,
Pentru el am zâmbit,
Cu ochii catapultaţi din creier,
El mi-a secat seul,
El mi-a rănit ceafa,
El mi-a zgâriat obrazul stâng,
El mi-a înnegrit gâtul,
El mi-a rupt zâmbetul,
El mi-a supt copilul.
Ce-ai vrea să fac?
Să alerg robotizat prin ceaţă?
Atunci?

Am jumătate din păt desprins din cap. Ia ghici?
Simt duhoarea cum mă striga. Put a moarte.
Am jumătate din măsele crăpate. Am canioane.
Am un picior mai leneş decât celălalt.
Am aceeaşi inepuizailă cretină mască pe faţă.
Am doi ochi saturaţi.
Am un ultimatum al mâiniii drepte.
Mâcar la mine-i de la pix.
Am o greaţă eternă ce se joacă cu craniul.
Am o poftă înspăimântător de reală să omor pe cineva.
Am o mie cinci sute de gânditori în mine.
Şi pe ei vrea să-i omor.
Unul din ei se gândeşte la droguri şi scapă.
Mâine sigur o să vreau să-l torturez,
Până când sângele din gingii o să-i curgă
Pe faringe, până în stomac,
Acolo unde totul porneşte,
Acolo de unde tu spuneai
Că o să fie (Demmmmooooooonnnnn!!!) perfect.
Ai spus că o să valsăm priviri.
Ai spus că un regiment de nori,
Ne vor aştepta până în zori,
Şi ne vor cânta despre umbre,
Şi cum să le ardem.
Aseară am vrut să mă sinucid,
Numai că s-a sinucis gânditorul în locul meu,
Am avut noroc.

Îmi doresc ca tu să fi fost al meu.
Cosmin!
Mă auzi?
De ce căcat tot pleci?
Vin-o! Da! Lasă-ţi gânditorii în pace.
E un paradis ieftin şi nou aici, în mine.
Încearcă-mă!
Şi nu mai epuiza secundele.
Aseară am vrut să fac un pas.
Nu am putut.
Am circulaţia din piciorul stâng futută.
Le fel şi plămânii.
Saliva are gust de cancer.
Ştiu. Cum aş putea să ştiu ce gust are cancerul?
Dar tu cum ştii ce gust are visul?
Tu cum ştii ce miros are gustul visului?
De patru zile repet acelaşi loop în timpane.
Nu ştiu sigur dacă se va întâmpla asta,
Dar presimt că o să merg detaşat,
Însă ataşat de frig,
Cu bocancii legaţi de suflet.
Ştiu că am să pic într-o groapă,
Într-un portal,
Şi aşa am să scap.
Vrei rimă, ia-ţi lăutar.
Sunt mai ieftin ca aerul.
Nu crezi în spusele mele?
...
Linişte...
Zâmbeşte...
Cineva zâmbeşte după ochelarii ăia cu ramă din spini.
Cineva schiţează un rid lângă rujul şoaptelor camuflate în hepatită.
Nu-i vorba nici măcar de spirit.
Îl poţi trata diret ca pe un câine.
Îi poţi da un nume,
Îi poţi pune lesă,
Şi poţi aduna căcatul după el.

Mi-e silă să scriu chestii mici cu cuvinte random,
Cum mi-e silă să şoptesc un nume...
Mi-e silă să-mi şoptesc şi mie numele,
Mi-e silă să văd cum te interesează starea mea civico-puritană.
Mi-e silă să văd cum îmi miroşi curul apoplexiei.
Mi-e silă de deştepţi carismatici care joacă tenis,
Mi-e silă de duri deştepţi care tac,
Mi-e silă de fiii furtunii mooderniste.

Până când am să cresc din nou,
Nu voi mai publica nimic.
E ultim echivoc murmurat.
Ultimul glonte cu lapte.
Ce-mi doresc pentru 2010?
Să nu mor. Mai am nişte chestii de rezolvat.
Şi nişte gânditori de omorât.

Eşti doar o poză, virtualule.
Învaţă să te detaşezi din albume.

P.S.

Încep să bănuiesc că inima are propria ei personalitate.
E din ce în ce mai nervoasă,
Şi simt cum vrea să fugă din mine.
Seamănă cu mine.

The Cat Empire-The Lost Song
Asculta mai multe audio Muzica

Bungee-jumping cu un yo-yo

2010-01-24T13:06:00.000-08:00

Suflet racoritor carbogazos cu indulictori.
Ingrediente: apa, monoxid de carbon, tetrahidrocarbinol(THC), nicotina,
goudron, alcool, arome naturale, corector de compatibilitate sociala. Contine o surs nerecunoscuta de energie necatalogata. Ase pastra de preferinta la loc calduros, ferit de inghet si naivitate robotizat comercializata.
Ambalaj de eterna folosinta.

Dub Fx - Fly with me
Asculta mai multe audio Muzica

Roşu si negru- la fel ca Stendhal -

2010-01-23T13:46:00.000-08:00

Lupii cântă seara,
Seara cântă tremurul,
Tremurul cântă focul,
Focul cântă starea.

Pădurea e întunecată,
Frigul matrimonial animalelor,
Copaci segmentaşţi de coşmaruri.
De ce vreţi să mă aduceţi aici?

Două griafe negre m-au prins cu dinţii
De umerii cămăşii.
Trei râşi ţipă la ele.
Ele mă levitează deasupra ierbii.
Ce să-i faci?
Focul se întrezăreşte printre cioturi.
Mofturi?
Canistre de sălbăticie.

Un râu baricadează speranţe,
Mă joc cu irisul prin exuberanţe,
Însă girafele nu se opresc.
Ajung în faţa unui stejar.
În dreptul rădăcinii pregătit stă un jar,
Roşu şi negru,
Ca-n Stendhal,
Aşa l-am şi botezat,
Lângă stă retezat
Un cap de cerb.
Coşmar.
Rup tiranic cămaşa,
Iar vraja
Se transformă-n vis,
Iar visul în realitate,
Animalele se transformă se transformă-n îngeri,
Văd numai strângeri,
Şi sonaţi ce ciripesc,
Şi cumpătaţi ce răcnesc,
Văd raiul coborât în pădure,
Văd ture
De Eden,
Văd viaţa,
Dar
Situaţia
Se întoarce ca un zar,
Dar
Îngeri scot arcuri din piept,
Scot suliţe din gură,
Şi invadaţi de ură,
Mă ţintesc,
Şi mă urmăresc
Cu o trăsură.
Mor.
M-au împuşcat îngerii,
Albul pătează neprihăniri sângerii,
M-au împuşcat fericiţii,
Credibilul desfinţează iliciţii.

Îngerii se scurg în pământ,
Noaptea se deschide ca o rană,
Deschid ochii şi văd
O clasă jegoasă,
Un profesor bătrân,
Un energic la tablă,
Un obiectiv de servici,
Şi pe mine
Reflectat într-un pix.
E fix.
Bate clopotul spiritelor.
Profesorul se transformă în diavol.
Toţi se transformă-n draci.
Învăluit de foc,
Sparg geamul,
Şi cad într-un acvariu
Gol.
E doar apă.

Mă liniştesc,
Însă în spate
Zăresc girafele
Cu înotătoare.
Ţip,
Dar apa mă ucide,
Lucide
Tulurări.
Într-un final
Deschid ochii,
Şi văd un chip
Ce mă linişteşte.
Nu ştiu cine e.
Nu o cunosc,
Dar mă calmează,
Şi-mi spune că
M-am trezit.
Realizez?
Realizez.

Te iubesc?
Te iubesc.
Te cunosc?
Nu te cunosc, dar stai lângă mine.
Mi-a frică de girafe.
Ea râde a trandafir.
Serios, mi-e frică de girafe şi de profesori bătrâni camuflaţi.
Îmi spune că vrea şi ea ce-am luat.
Îi spun că vreau şi eu ce-am luat.
Îmi spune că stă lângă mine.
Îi zâmbesc.
Îmi zâmbeşte.
Închid ochii,
Şi visez,
Înainte nu uit însă
Să repet ritualul.

-Nu te cunosc, dar stai lângă mine.-

- 33 de grade

2010-01-23T11:28:00.000-08:00

Sunt morrt, fie
Ca ceaiul de insomnie
Vie.

i'm the hero of the story,don't need to be saved...

2010-01-23T05:41:00.000-08:00

--apropo, si filmul merita vazut. Personal mi-a placut.

Ab ovo

2010-01-20T23:52:00.000-08:00

Să păşeşti credibil pe o potecă plină
De alţi paşi, de alţi ochi, de alte degete crăpate,
Să miroşi valul de suflete ce eliberează fantoma din tine,
Să crezi pactul pe care-l ştii a fi pentru dreptate.

Să ştii răspunsul,
Să ştii culoarea părului fără s-o vezi,
Să ştii fragmente ce n-au fost scrise,
Dar există undeva,
Sub rădăcina copacului,
Pe care scrie cu alb
Pe nimic,
Şi cu nimic
Pe inimă,
Că ziua de azi
E crucială.

Să simţi visul,
Să-l simţi făcând parte din tine,
Să-l simţi muşcând centimetru
Cu centimetru
Din venele-ţi,
Şi sugându-ţi centilitru
Cu centilitru
Sângele.

Să-ţi priveşti faţa în oglindă,
Şi să nu o mai crezi,
Să te urăşti.
Nmic greşit.
Să te iubeşti.
Abject.
Stingători de fantasme artificiale.
Firele părului.

Să-ţi fie foame.
Să-ţi fie foame de tine.
Să vrei să te poţi mânca,
Până când oase,
Vor fi pentru câini,
Şi pentru canibali
Vegetarieni.

Să realizezi toate astea,
Atunci când ceasul strigă
Asurzitor
“ Mori! Mori! Mori! Mori!”.
Şi tu să strigi
“ Ştiu! Ştiu! Ştiu! Ştiu!”.
Cosmosul abdică stele în căutarea unei speranţte ridicole,
Dar să cunoşti că întâi ne naşten,
Şi că ulterior murim,
Să realizezi că naşterea e prima noastră moarte,
Să te joci anost
Ab ovo.
Nu ma întreba.

Unkle-Reign
Asculta mai multe audio Muzica

Starea materiei

2010-01-20T13:17:00.000-08:00

Au dispărut punctele, la fel şi viaţa,
Au dispărut privirile, electronii nu mai dansează,
Au rămas chimice visuri, inspirate-ntre ochi,
Şi ştim totuşi că zadarul arde-n lingură,
Iar hazardul rulat în negru,
Te minte,
Şi atât.

Noi doi am uitat să ne privim,
Am uitat să-ţi sărut pleoapa,
Am uitat să sar în groapa
Cutumelor saturniene.

Accelerez plictisul până la moarte cerebral-imaginară,
Înduioşez roboţ fagoţi, reuşind toţi
Ca netoţi preoţi,
Să colcăie strigarea spre morţi,
Iar noi doi
Am rămas fluturi.

Poveşti interstelare
Eclipsează gazul materiei prime.
Eşti doar o stare,
Ca indiciul stupid despre preludiul unei crime.

Suntem furnici,
Adunăm carbid,
Adunăm ură,
Acetilură,
Adunăm mucegaiul unei chiuvete murate.
Curate
Minciuni.

Suntem linii,
Suntem paiul destinului,
Vorbim şi transportăm praful raţiunii
Spre sinusurile declinului
Naţiunii.

Suntem nebunia
Pură-n condiţia ei,
Învăluită inconstant de dileme extravagante,
Purificatoare-n esenţă,
Satisfăcătoare-n demenţă,
Dăunătoare-n clemenţă,
Ereditare prin abundenţă.

Suntem molii,
Zburăm fals,
În contrast
Cu zumzetul unui totemic glas,
Intrând orbeşte-n impas,
Apoi atras
De un extaz,
De un retras macaz universal,
Plângem secunda nescursă,
Şi
Murim,
Dar ştim şoapta,
Că ne naştem din nou.
Nu?

Au dispărut punctele, la fel şi viaţa,
Au dispărut privirile, electronii nu mai dansează,
Au rămas chimice visuri, inspirate-ntre ochi,
Şi ştim totuşi că zadarul arde-n lingură,
Iar hazardul rulat în negru,
Te minte,
Şi atât.

Cheloo - Antisocial
Asculta mai multe audio Muzica

Anomalii

2010-01-20T10:06:00.001-08:00

Cel mai inalt ideal la care putem spera e sa vedem lumea asa cum apare ea in visele unui orb.

Dă-mi un semn dacă m-auzi

2010-01-17T03:46:00.000-08:00

Suflă-mi esenţa,
Lasă aerul să dezlege codul prăfuit pe ceafă,
Suflă-mi esenţa,
Şi lasă frigul să intre,
Suflă-mi esenţa,
Genele nu le lăsa să cadă,
Suflă-mi esenţa,
Iar buzele-n infinit să se sfârşească,
Suflă-mi esenţa,
Mai ales atunci când calmul ţipă durerea.
Suflă-mi esenţa,
Ganglionii să nu se mai iubeacă,
Suflă-mi esenţa,
Pentru că astăzi am fost renegat,
Suflă-mi esenţa,
Vidul să nu mai creeze viaţă,
Suflă-mi esenţa,
Fiindcă mai simt viermele pe stern,
Suflă-mi esenţa,
Atunci când mă electrocutează un vis intern,
Suflă-mi esenţa,
Suflă-mi şi ultima copilărie răzleaţă,
Suflă-mi esenţa,
Şi nu uita, basmul a fost relatat,
Suflă-mi esenţa,
Şarpele să nu mă mai privească,
Suflă-mi esenţa,
Sufl-o şi redă-mi puterea,
Suflă-mi esenţa,
Şi nu lăsa pe nimeni privirea-mi s-o citească,
Suflă-mi esenţa,
Persiflează-mi starea, oblig-o la baricadă,
Suflă-mi esenţa,
Pentru că amândoi ne pierdem prin clepsidre,
Suflă-mi esenţa,
Şi fă-mă-ntunecat, dar pur, ca-n noapte o garoafă,
Suflă-mi esenţa.

Yann Tiersen - Sur le Fil
Asculta mai multe audio Muzica

Kazi , Dragonu' , Bean - Imperiul Lianelor

2010-01-17T01:54:00.001-08:00

Cypress Hill - Hits from the Bong (Live)

2010-01-17T01:36:00.000-08:00

FANTASTIC MR. FOX

2010-01-16T02:44:00.000-08:00

Jay and Seth Versus the Apocalypse

2010-01-15T00:56:00.001-08:00

E chiar foarte tare shortul. Recomand.

Valuri explodeaza-n perete

2010-01-12T01:59:00.000-08:00

Si tipa pentru mine,
Tipa pentru mine,
Eu m-am saturat sa tip
Pentru amandoi.

0740.231.894

2010-01-11T10:58:00.000-08:00

0740.231.894- intrebati daca in cazul in care le indepliniti 3 dorinte, va vor face reducere?

Suie Paparude-Vrei Mesaj

2010-01-10T03:39:00.000-08:00

Omul Cu Sobolani - Razna

2010-01-09T05:39:00.001-08:00

Când şi unde s-a născut poezia

2010-01-06T14:55:00.000-08:00

Acolo unde Tamisa s-a săturat să şteargă
Aceleaşi mâini de supărarea neagră,
Acolo unde Etna s-a săturat să prindă
Lacrimile celor ce tot plâng într-o oglindă.

Într-un orăşel prăfuit ,
Unde luminile s-au întâlnit,
Şi s-au hotărât să valseze
Pe gânduri şi ritmuri berlineze.

Într-un colţ al unei străzi,
Unde un acordeon cântă astăzi.
Într-un colţ murdar cu nisip,
Unde un ţambal s-a-nghesuit.

Acolo unde noi ne-am pus mâinile pe frunte,
Acolo unde am deschis gura, şi-am ţipat vis,
Acolo unde-am simţit cum ies demoni, şi cum vor să ne inunde
Acordeonul şi pianul unui destin încă promis.

Atunci când toţi ochii s-au oprit în amintiri,
Atunci când toate ciorile au înlocuit văzduhul,
Atunci când circarii, toţi, au alergat spre uimiri,
Atunci când fluturii au zburat până şi-au dat duhul,
Atunci când lupii au reuşit să ajungă la lună,
Atunci când Quasimodo a primit în ajutor o mână,
Atunci când noi doi ne-am privit,
Atunci când toate blocurile au căzut
Într-un tango superb, necondiţionat şi văzut
Doar de inimile celor ce-au reuşit
Să vadă cum clovnii s-au luat în braţe,
Şi nu au mai plâns.
Atunci când noroiul s-a transformat în pulbere de aur,
Atunci când din gunioul un ghetou s-a născut un graur,
Ce zboară condus de mi şi do diez spre balconul tău.

Acolo unde nu mai ai nevoie de cuvinte,
Acolo unde cerul s-a îndrăgostit de pământ,
Acolo unde noi doi ne-am îndrăgostit de ei,
Acolo unde ne aducem aminte de decembrie 23,
Acolo unde capătul unei căi ferate e o oază cu ciocolată albă,
Acolo unde prima dată ai învăţat să citeşti tristeţea,
Acolo unde şti că sufletul nu are legătură cu tinereţea,
Acolo unde albastrul e genialitatea albului doar pe foaie,
Acolo unde au apărut săgeţi din picături de ploaie,
Acolo unde săgeţile s-au transformat în suspine,
Iar suspinele în noi,
Iar noi în speranţe,
Iar speranţele în câini,
Iar câinii în cuvânt,
Iar cuvântul a fost suflat de vânt,
Până când s-a preschimbat în gând,
Ulterior apărând iubirea.
Acolo unde te pierzi prin pădure cu firea.

Atunci când nimeni, dar nimeni nu ştie cum e defapt,
Atunci când soarele a fost cumpărat,
Atunci când viorile te-au prins de braţe,
Şi te-au înălţat peste toţi,
Atunci când sute de cai furioşi
Au sfârtecat un metru de râu,
Atunci când luminile licuricilor
Îţi amintesc de cei doi ochi asiatici,
Atunci când pianistul termină melodia la fel cum a început-o,
Atunci când mă ţii de mână, şi îmi spui că am murit,
Atunci când te ţin de mână şi îţi spun c-am reînviat,
Atunci când ţipi de unul singur la ceilalţi singuratici,
Atunci când furnicile îţi mănâncă buza de jos,
Atunci când piromanii vor să ajungă în iad,
Atunci când mere verzi pe un câmp nisipos cad,
Atunci când lăcustele vor să sară din mâna ta caldă,
Atunci când le rupi piciorul,
Atunci când lava îţi mângâie teroarea pe lângă coaste,
Atunci când cosmosul se pierde şi el printre astre,
Atunci când tu, rămâi cu tine, probabil niciodată,
Atunci când îi priveşti părul,
Şi îţi spui că ai greşit,
Atunci când sfârşitul e chiar sfârşit,

Acolo unde timpul e în concordanţă cu distanţa,
Atunci când coarda s-a desprins, şi a refuzat să mai cânte,
Acolo unde vampirii se spală pe dinţi şi citesc ziarul,
Atunci când din sanctuarul amintirilor a rămas varul,
Acolo unde fluierul simplifică tortura,
Acolo unde zâmbetul a alungat cianura,
Atunci când pianul a alungat fluierul,
Atunci când degetele tale se plimbă pe lângă sfârcul drept,
Şi ajunge până spre buric,
Acolo unde un beţiv visător îşi cântă epopeea,
Atunci când se loveşte şi cade,
Acolo unde e scuipat pe obrazul drept de un puşti,
Atunci când se ridică,
Acolo unde cade din nou,
Atunci când lăcrimează,
Acolo unde moare lângă ghena de gunoi,
Atunci când lângă trup se aude sunetul unui nou-născut dintr-o pungă albă,
Acolo unde moare şi el,
Atunci când te uiţi spre cer,
Şi te gândeşti doar la tine,
Acolo unde zâmbetul apare din nou,
Atunci când indiferenţa nu doare,
Acolo unde pietrele alunecă printre valuri,
Atunci când valurile alunecă printre raze,
Acolo unde viorile te mai ridică pentru ultima dată,
Atunci când vibraţia face ca buzele să se despartă
Într-o exhumare senzorială a cortexului,
Acolo unde ţipi, şi ţipi, şi ţipi, şi ţipi, şi ţipi, şi ţipi la un perete,
Atunci când în spatele peretelui e un parc de distracţii,
Acolo unde căluşei levitează prin sunetul xilofonului,
Atunci când îţi aminteşti,
Acolo unde te întrebi “ Când ?”.

Acolo şi atunci,
Într-un orăşel prăfuit,
Unde luminile s-au întâlnit,
Şi s-au hotărât să valseze
Pe gânduri şi ritmuri berlineze,
Într-un colţ al unei străzi,
Unde un acordeon cântă şi astăzi,
Într-un colţ murdărit de nisip,
Unde un ţambal s-a-nghesuit.

Acolo şi atunci
S-a născut poezia.

Yann Tiersen - J'Y Suis Jamias Allé
Asculta mai multe audio Muzica

O.T.- 4 004675 004567

2010-01-06T00:40:00.000-08:00

Se plimbă pe limbă,
Se plimbă-n impas,
Se plimbă şi schimbă
Condiţia materiei mutualului glas.
Sfârtecă muşchiul,
Se-aruncă-n gol.
Care-i cuvântul schimbului domol
Dintre timp şi salivă,
Salivă şi idee,
Idee şi derivă,
Derivă-n epopee.
Condiţionez pielea de gesturi.
Condiţionez aievea resturi
De litere.
De stihuri.
De sfinctere.
De ritmuri.
Solitaritate preschimbată-n solidaritate,
Eschivată-n prealabil.

Cinice apostrofuri mint spiritual.
Clinice cardiace stopuri simt un ritual,
Ce nu e al tău,
Ce nu e al meu,
Ce nu îl deţinem,
Dar se plimbă prin seu.

Nu contează cine moare primul dintre noi doi,
Atât timp cât vom fi despărţiţi de un plouat noroi,
Atât timp cat înghiţi sperma unui taur în călduri.
Înduri?

Merry Madagascar

2010-01-05T01:04:00.001-08:00

Alexandrina - Noi Doi ( Silent Strike Remix )

2010-01-04T12:39:00.001-08:00

Si ma gandesc cand dracului o sa intrezaresc si eu bucuria?

2010-01-04T12:02:00.000-08:00

Ai fi surprins cat de slab pot sa fiu.

Ai fi surprins de trecut, cum sunt si eu de fapt.

Dar prezentul ne fute pe toti.

Burial - Archangel
Asculta mai multe audio Divertisment

Led Zeppelin - Whole Lotta Love

2010-01-04T01:49:00.001-08:00